Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, înaintea consultărilor cu liderii partidelor parlamentare pe tema legilor justiției, că nu vrea un niciun pact cu PSD sau cu o altă formaține, ci a convocat aceste discuții pentru că își dorește să fie un mediator între partide.
Șeful statului a subliniat că legile justiției, în forma în care sunt în vigoare în acest moment nu sunt aplicabile și a insistat că este nevoie de o reluare a ciclului legislativ.
”Am convocat o rundă de consultări cu partidele parlamentare. l-am invitat pentru a discuta despre legile justiției care, în forma care sunt ele valabile astăzi, trebuie regândite și modernizate, îmbunătățite.
Este clar că aici obiectivul, cel puțin al meu, este să ajungem să avem legile corectate și să garantăm o justiție independentă.
Pentru asta este nevoie de mai multe lucruri. În primul rând, este nevoie de reluarea ciclului legislativ pe legile justiției. Este nevoie de o legiferare responsabilă, transparentă care duce la modernizarea reală a legislației în materie.
Pentru asta e nevoie de discuții tranparente, discuții cu CSM, nu ca până acum, când avizul CSM a fost constant ignorat. E nevoie de consultări cu toți partenerii din sistem.
Pe partea politică, e nevoie de acord între toate partidele parlamentare.
Avem opinia finală a Comsiei de la Veneția, cel mai autorizat organism în materie de justiție. Recomandările trebuie luate foarte în serios, sunt recomandări gândite pentru a ajuta România. Este nevoie de citirea cu atenție și ele trebuie luate în seamă”, a spus Klaus Iohannis.
Întrebat dacă ia în calcul varianta încheierii unui pact pe justiție cu PSD, șeful statului a răspuns: ”Eu nu vreau niciun pact cu PSD, nu despre asta vorbim. Cred că s-a înțeles greșit ce se întâmplă. Eu îmi doresc să fiu văzut ca un mediator între partidele parlamentare. Nu vreau un pact cu PSD, nici cu ALDE, nici cu alții. Eu vreau ca ei să se înțeleagă între ei, să se reia discuțiile pe legile justiției, într-o formă îmbunătățită.
Cred că ceea ce s-ar putea obține este o înțelegere politică între partidele politice. Sistemul de justiție trebuie să fie independent și stabil. Pentru asta este nevoie de consens în Parlament, nu cu mine, pentru că astfel aceste legi vor fi mereu modificate, vor genera instabilitate și vor genera un sistem care nu funcționează optimal. Noi avem legi care nu funcționează bine.
Ați văzut ca după ce le-am promulgat, deja Guvernul a dat OUG și acestea foarte discutabile din punct de vedere constiuțional pentru că legile, așa cum au ieșit din Parlament, pur și simplu, nu sunt aplicabile”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.