Propunerea de lege depusă de deputatul PMP Petru Movilă privind construirea autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş, aprobată de Comisia de Transporturi

Propunerea de lege depusă de deputatul PMP Petru Movilă privind construirea autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş, aprobată de Comisia de Transporturi

Comisia de Transporturi din cadrul Camerei Deputaţilor a aprobat, marți, propunerea de lege depusă de deputatul Petru Movilă privind construirea autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş.

ʺEste al doilea pas important pentru acest proiect, după ce în cursul anului trecut a fost aprobat de Senat. Sperăm ca votul comisiei să fie decisiv în faţa colegilor din Camera Deputaţilor şi să treacă fără emoţii la votul finalʺ, a declarat deputatul Petru Movilă, iniţiatorul propunerii de lege.

Readucem aminte faptul că în luna mai 2017, deputatul Petru Movilă, susţinut de 77 de colegi parlamentari a depus o propunere de lege privind construcţia autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş, respectiv Autostrada Unirii.

„Este poate cel mai important proiect de infrastructură de care are nevoie România la acest moment. Este un proiect promis de 10 ani, necesar pentru a scoate din sărăcie cea mai săracă zonă a României, cea mai săracă zonă din Uniunea Europeană. Am ales această soluţie pentru că este singurul mod în care noi, parlamentarii, putem efectiv decide pe acest proiect atât de important pentru noi şi am convingerea şi rugămintea că toţi cei care au semnat vor votaʺ, a completat deputatul.

Amendamentele admise în cadrul comisiei, implicit şi construirea unui pod între România şi Republica Moldova le găsiţi în ataşament, precum şi parcursul legislativ la zi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:49 - Accident cu două cisterne și un autoturism! Una era încărcată cu 33 de tone de motorină
16:47 - Dealerul lui Vlad Pascu a fost condamnat la închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă
16:37 - Gheorghe Ialomițianu: M-aș fi bucurat dacă domnul Ciucă cerea ieșirea PNL de la guvernare, având în vedere că nu poți să guvernezi cu oameni care încalcă legea, și într-adevăr atunci era o decizie serioasă (VIDEO)
16:32 - Ministerul Energiei: Familiile vulnerabile ar putea primi un ajutor de până la 750 de lei pentru montarea repartitoarelor de căldură
16:32 - Ovidiu Cîmpean (PNL): Singurul candidat care îl poate bate pe Simion în turul I este Nicolae Ciucă, fiind și singurul candidat care poate ține România pe parcursul pro-european (VIDEO)
16:18 - Ce ajutor de la primit o femeie din Craiova care a fost victima violenței domestice. Alina Gorghiu a anunțat un nou voucher
16:15 - Ciucă și Nehammer, întrevedere la Viena: „Principalul nostru subiect de discuţie a fost aderarea României la spaţiul Schengen. Sunt încrezător”
16:03 - Lucian Romașcanu: Am citit și eu despre afacerile unui domn foarte legat de domnul Ciucă, cunoscut și sub numele de nepotul lui Ciucă. Putem și noi să cerem demisii (VIDEO)
15:58 - Radu Mihaiu (USR), după ce Ciucă le-a cerut demisia lui Ciolacu, Simonis și Grindeanu: „PNL poate să-i demită inițiind o moțiune de cenzură. Într-adevăr, PSD trebuie să plece acasă!” (VIDEO)
15:51 - Adela Mîrza: „Atâta vreme cât stai la masă cu Ciolacu și vrei să guvernezi tot cu PSD nu ai cum să fii credibil” (VIDEO)