RECORD! Un român a traversat America PE BICICLETĂ . Expediția a durat 3 ani, 2 luni şi 17 zile

RECORD! Un român a traversat America PE BICICLETĂ . Expediția a durat 3 ani, 2 luni şi 17 zile

Un român a traversat America pe bicicletă. În 3 ani, 2 luni şi 17 zile, scrie Agerpres.

Tânărul Radu Păltineanu este, de altfel, primul concetățean care bifează acest record.

Peste 34.500 de kilometri, din Alaska – SUA până în Ţara de Foc – Argentina, a pedalat Radu Păltineanu.

„Doamnelor şi domnilor, am reuşit! Astăzi, la orele 21,51 (ora 3,51, în România n.r.), am ajuns în Ushuaia, capătul expediţiei mele americane, unind astfel cele două extreme ale Americilor, pe bicicletă. Mai precis, Deadhorse, în nordul Alaskăi, şi Ushuaia, în sudul Ţării de Foc, în prima aventură românească de acest gen. Închei această expediţie cu 34.554 de km pedalaţi şi alţi 4.100 de km navigaţi pe cursul fluviului Amazon, kilometri care m-au purtat prin toate ţările şi teritoriile continentale ale Americii de Nord şi Sud: Alaska (SUA) – Canada – SUA – Mexic – Guatemala – Belize – El Salvador – Honduras – Nicaragua – Costa Rica – Panama – Columbia – Venezuela – Brazilia – Guyana – Surinam – Guiana Franceză (Franţa) – Peru – Ecuador – Bolivia – Argentina – Paraguay – Uruguay şi Chile”, a transmis Radu Păltineanu, pe pagina sa de Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:54 - Suceava: Un bătrân de 79 de ani a fost bătut şi forţat de patru indivizi să meargă la bancomat ca să scoată bani
16:51 - Gabriela Oțil, primele declarații despre al doilea copil: „Eu sunt singură la părinți și întotdeauna am zis că măcar doi copii”
16:49 - Accident cu două cisterne și un autoturism! Una era încărcată cu 33 de tone de motorină
16:47 - Dealerul lui Vlad Pascu a fost condamnat la închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă
16:37 - Gheorghe Ialomițianu: M-aș fi bucurat dacă domnul Ciucă cerea ieșirea PNL de la guvernare, având în vedere că nu poți să guvernezi cu oameni care încalcă legea, și într-adevăr atunci era o decizie serioasă (VIDEO)
16:32 - Ministerul Energiei: Familiile vulnerabile ar putea primi un ajutor de până la 750 de lei pentru montarea repartitoarelor de căldură
16:32 - Ovidiu Cîmpean (PNL): Singurul candidat care îl poate bate pe Simion în turul I este Nicolae Ciucă, fiind și singurul candidat care poate ține România pe parcursul pro-european (VIDEO)
16:18 - Ce ajutor de la primit o femeie din Craiova care a fost victima violenței domestice. Alina Gorghiu a anunțat un nou voucher
16:15 - Ciucă și Nehammer, întrevedere la Viena: „Principalul nostru subiect de discuţie a fost aderarea României la spaţiul Schengen. Sunt încrezător”
16:03 - Lucian Romașcanu: Am citit și eu despre afacerile unui domn foarte legat de domnul Ciucă, cunoscut și sub numele de nepotul lui Ciucă. Putem și noi să cerem demisii (VIDEO)