Iohannis, în Parlamentul European: Ne așteaptă o perioadă foarte dificilă, avem dosare extrem de grele (VIDEO) 

Iohannis, în Parlamentul European: Ne așteaptă o perioadă foarte dificilă, avem dosare extrem de grele (VIDEO) 

Președintele Klaus Iohannis a atras atenția marți, într-o intervenție în Parlamentul European, asupra faptului că pentru UE urmează ”o perioadă dificilă, cu dosare extrem de grele”. ÎN acest context, șeful statului s-a referit la ieșirea Marii Britanii din UE, despre migrație și despre alegerile europarlamentare de anul viitor.

„Ne așteaptă o perioadă foarte dificilă, avem dosare extrem de grele pe care vrem să le tratăm în mod echitabil, dar și cu multă determinare spre un rezultat pozitiv sau optimist. Unul din dosare se numește Brexit, iar aici lucrurile sunt într-o fază care depinde de negocierea care se poartă, noi ne dorim să ajungem la un acord cu Marea Britanie și să îl avem foarte repede. România se va implica atât cât președinția Consiliului poate să se implice în acest lucru. În negocierea Brexitului, avem o dovadă palpabilă a eficienție colaborării. Cei 27 au lucrat strict împreună, au acceptat o singură echipă de negociere. Unitatea este un concept al politicienilor cu viziune”, a declarat Iohannis.

Referitor la migrație, șeful statului a insistat asupra unei abordări comune la nivel european.

„Un dosar care a fost menționat – migrația. Trebuie să ajungem cât se poate de repede la o abordare comună. Dacă nu reușim să definim o politică europeană îna cest domeniu, atunci vom avea o problemă majoră și România se va implica pentru a progresa în aceste ngocieri. În acest moment, în ce privește reforma Dublin, avem 28 de păreri din 28 de state, foarte diferite. Cred că putem apropia aceste opinii și să ajungem la primele concluzii comune care să ne permită un tratament pe mai multe paliere a acestui fenomen. Până acum am acționat în urma unei crize, dar trebuie să acționăm înainte. Asta am vrut să spun când am zis că UE trebuie să acționează preventiv, știm cum funcționează lumea și să ne pregătim”, a spus Iohannis.

”Alegerile europene. În timpul campaniei vom avea summitul de la Sibiu, un summit extrem de important pentru România și pentru UE, nu pentru că este orașul meu natal, ci pentru că are tema unică și clară viitorul Uniunii Europene. Vom discuta și vom creiona o gândire despre UE clară, limpede, de înțeles pentru cetățeanul european, nu numai pentru cetățeanul european, iar alegerile pentru PE de anul viitor ne vor oferi o radiografie. Ne vor arăta dacă noi toți am fost credibile, dacă am știut să generăm proiectele credibile sau dacă mai avem un pic de lucrat.”, a mai spus Klaus Iohannis.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:54 - Suceava: Un bătrân de 79 de ani a fost bătut şi forţat de patru indivizi să meargă la bancomat ca să scoată bani
16:51 - Gabriela Oțil, primele declarații despre al doilea copil: „Eu sunt singură la părinți și întotdeauna am zis că măcar doi copii”
16:49 - Accident cu două cisterne și un autoturism! Una era încărcată cu 33 de tone de motorină
16:47 - Dealerul lui Vlad Pascu a fost condamnat la închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă
16:37 - Gheorghe Ialomițianu: M-aș fi bucurat dacă domnul Ciucă cerea ieșirea PNL de la guvernare, având în vedere că nu poți să guvernezi cu oameni care încalcă legea, și într-adevăr atunci era o decizie serioasă (VIDEO)
16:32 - Ministerul Energiei: Familiile vulnerabile ar putea primi un ajutor de până la 750 de lei pentru montarea repartitoarelor de căldură
16:32 - Ovidiu Cîmpean (PNL): Singurul candidat care îl poate bate pe Simion în turul I este Nicolae Ciucă, fiind și singurul candidat care poate ține România pe parcursul pro-european (VIDEO)
16:18 - Ce ajutor de la primit o femeie din Craiova care a fost victima violenței domestice. Alina Gorghiu a anunțat un nou voucher
16:15 - Ciucă și Nehammer, întrevedere la Viena: „Principalul nostru subiect de discuţie a fost aderarea României la spaţiul Schengen. Sunt încrezător”
16:03 - Lucian Romașcanu: Am citit și eu despre afacerile unui domn foarte legat de domnul Ciucă, cunoscut și sub numele de nepotul lui Ciucă. Putem și noi să cerem demisii (VIDEO)