O bombă artizanală a fost descoperită în apropierea locuinței miliardarului George Soros

O bombă artizanală a fost descoperită în apropierea locuinței miliardarului George Soros

Panică la reședința din New York a cunoscutului miliardar George Soros. Un dispozitiv exploziv a fost găsit în cutia poștală a omului de afaceri. Descoperirea a fost făcută de către un angajat al acestuia care a și chemat poliția, informează The New York Times. Bomba a fost detonată în siguranță.

Descoperirea a avut loc luni după amiază când un angajat al miliardarului a mers la căsuţa poştală să ridice corespondenţa. Atunci a găsit coletul suspect.

A avut prezenţă de spirit şi l-a dus într-o zonă împădurită, apoi a chemat poliţia. Geniştii au detonat dispozitivul explozibil în siguranţă. Din primele informaţii, George Soros nu era acasă în momentul acestui incident.

Cazul a fost preluat de compartimentul de combatere a terorismului din cadrul FBI.

Polițiștii încearcă acum să dea de urma celui care a pus dispozitivul exploziv la locuința miliardarului. Au fost audiați angajații, dar și alți posibili martori, persoane care fac parte din anturajul omului de afaceri.

Soros este un om de afaceri controversat. Se spune despre el că și-a făcut avere din fondurile speculative şi este, de asemenea, subiectul multor teorii conspirative . Recent, criticii conservatori au acuzat, fără probe, că au finanțat în secret o caravană a migranților din America Centrală pentru a se îndrepta spre nord spre Mexic și SUA.

George Soros s-a născut la Budapesta și are dublă cetățenie maghiaro-americană.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră