Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi London Stock Exchange Group (LSEG) anunță o cooperare în mai multe domenii cheie de business. Cele două vor semna miercuri, 28 martie, un acord de cooperare în acest sens, potrivit Mediafax, acordul vizând printre altele promovarea oportunităţilor de investiţii în România.
„Ca una din economiile cu cel mai rapid ritm de creştere din CEE, România prezintă oportunităţi excelente şi naturale de parteneriat pentru London Stock Exchange Group. Această colaborare va aduce împreună companii româneşti de top şi candidaţi pentru privatizare alături de comunitatea internaională de investitori din Londra”, a declarat Tracey Pierce, Director of Equity Primary Markets, LSEG, în cadrul unui comunicat.
Acordul vizează mai multe domenii cheie de business – pieţe primare, seminarii şi training, date de piaţă, soluţii de tranzacţionare, servicii post-tranzacţionare şi colaborarea cu FTSE, unul dintre liderii mondiali în crearea şi stabilirea indicilor bursieri.
Oficiali ai Guvernului se vor întâlni la București cu reprezentanţi ai London Stock Exchange, pentru a dezvolta diverse iniţiative comune.
De asemenea, instituţia londoneză va sprijini roadshow-urile dedicate investitorilor la care vor fi prezentaţi candidaţii la procesul de privatizare din România, şi va acorda asistenţă pentru compensarea tranzacţiilor cu instrumente financiare la BVB şi suport pentru integrarea funcţiei de contraparte centrală la Casa de Compensare Bucureşti.