O tânără de 19 ani care gonea DROGATĂ prin centrul Capitalei, prinsă de poliţişti (FOTO)

O tânără de 19 ani care gonea DROGATĂ prin centrul Capitalei, prinsă de poliţişti (FOTO)
Foto: Politia Romana / Facebook

O tânără de 19 ani care se afla sub influenţa drogurilor a fost prinsă vineri seară de poliţişti, în timp ce gonea pe Splaiul Unirii, în Bucureşti.
Potrivit Brigăzii Rutiere, tânăra conducea în jurul orei 19.00 un autoturism pe Splaiul Unirii, în Sectorul 4, cu viteza de 87 de kilometri pe oră, pe un tronson de drum limitat la 50 de kilometri pe oră, motiv pentru care a fost oprită.

Aceasta a fost testată cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru consum de două substanţe, astfel că ea a fost dusă la sediul Institului Naţional de Medicină Legală pentru recoltare de probe biologice, informează news.ro.

Poliţiştii au întocmit dosar penal, care va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

(Foto: captură news.ro)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră