Un consilier general al PSD din Primăria Capitalei confirmă acuzațiile primarului Gabriela Firea, conform cărora secretar general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, i-a chemat la sediul partidului, pe rând, pe consilierii generali, pentru a le promite funcții și alte avantaje dacă nu vor mai vota proiectele susținute de edilul Capitalei.
Pavel-Marius Adrian a declarat că a fost chemat de Codrin Ștefănescu la sediul central al PSD, unde i-a cerut să semneze o declarație prin care să se delimiteze de Gabriela Firea.
”Da, am fost sunat și chemat de domnul Ștefănescu la sediul central al PSD, din Kiseleff. Erau și alți colegi consilieri generali acolo. Domnul Codrin Ștefănescu ne-a sugerat să semnăm o declarație împotriva doamnei primar general Gabriela Firea și să ne delimităm de ea. Eu, unul, nu am scris și semnat așa ceva. Eu, ca și ceilalți colegi ai mei, avem un angajament față de bucureșteni, față de cei care ne-au ales, și nu consider normal să sufere cetățenii din Capitală”, a declarat Pavel-Marius Adrian, potrivit Știripesurse.ro.
Precizările sale vin după ce primarul general Gabriela Firea a acuzat că la sediul central al partidului din Şoseaua Kiseleff s-a pus la cale un plan de sabotare a acţiunilor derulate de către Primăria Capitalei. În spatele acestui complot s-ar afla Codrin Ştefănescu, care încearcă să îi determine pe consilierii PSD să voteze împotriva proiectelor propuse de primarul general. Codrin Ștefănescu a confirmat faptul că a avut discuţii cu consilierii PSD însă a declarat că nu el i-a convocat ci că ei ar fi venit singuri să îşi spună nemulţumirile.