Noi SCUMPIRI: Tarifele la TAXI vor SĂRI în AER! Vezi dacă îți vei mai putea permite o cursă de la 1 noiembrie

Noi SCUMPIRI: Tarifele la TAXI vor SĂRI în AER! Vezi dacă îți vei mai putea permite o cursă de la 1 noiembrie

Vești proaste pentru cei care obișnuiesc să meargă des cu taxiul.

Varianta actualizată a Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere le permite companiilor de taxi din Bucureşti şi din ţară să îşi ajusteze tarifele la costurile operaţionale şi la preţurile carburantului.

În contextul în care prețurile benzinei și motorinei au crescut în ultima perioadă, este de așteptat ca și operatorii de taximeter să crească tariful.

“Fiecare îşi poate creşte tariful sau îl poate menţine în funcţie de costurile pe care le are, în funcţie de preţurile carburantului sau de costurile cu flota. Este decizia fiecărei companii în parte. Nu există o creştere unitară la un anumit tarif, ci de la caz la caz. Este ceva normal dacă ne gândim că tariful s-a menţinut timp de 7 ani la 1,39 lei/km, apoi timp de aproape doi ani a stat majorat la 1,69 lei/km. Dacă ne uităm în ţară vedem în Cluj sau Constanţa tarife şi de 2,4 lei/km”, a afirmat Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), potrivit zf.ro.

Astfel, unii operatori au majorat deja preţurile la 1,99 lei/km, în timp ce alţii vor atinge acest prag de la 1 noiembrie.

Majorările de preţuri ar putea continua dacă preţurile la carburant şi costurile pentru companii vor continua să crească.

„Dacă pe plan internaţional preţul petrolului va creşte până la 400% cum mai citeam în presă, nu ar trebui să aibă nimeni impresia că preţurile de transport vor rămâne aceleaşi”, a mai avertizat Ştefănescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:09 - Atenționare de călătorie MAE: Posibile perturbări ale transportul public din Belgia
23:52 - Un oficial UE a fost condamnat la închisoare în Belarus. L-ar fi insultat pe Aleksandr Lukașenko
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card