Comisia de la Veneţia, raport dur în cazul Legilor Justiției

Comisia de la Veneţia, raport dur în cazul Legilor Justiției

Comsia de la Veneția a transmis, vineri, un punct de vedere cu privire la modificările care au fost făcute la legile justiției, atrăgând atenția asupra faptului că acestea afectează eficiența, calitatea și independența sistemului judiciar, cu efecte negative asupra luptei împotriva corupției.

Potrivit unui comunicat de presă, ”Comisia a adoptat cu câteva amendamente opinia preliminară exprimată în luna iulie cu privire la proiectele de modificare ale legilor privind statutul judecătorilor și procurorilor, organizării judiciare și a organizării Consiliului Superior al Magistraturii. În opinia exprimată, experții critică aceste legi, susținând că afecteazăeficiența, calitatea și independența sistemului judiciar, cu efecte negative asupra luptei împotriva corupției. Aceste trei legi au fost promulgate și au intrat deja în vigoare”.

Comisia de la Veneţia a emis, la jumătatea lunii iulie, o opinie preliminară în legătură cu modificările la cele trei legi ale justiţiei din România, formulând o serie de recomandări, între care menţinerea rolului preşedintelui şi al CSM în numirea/revocarea procurorilor de rang înalt, renunţarea la schema de pensionare anticipată a procurorilor, eliminarea sau redefinirea prevederilor care le permit procurorilor şefi să invalideze, ca neîntemeiate, soluţiile procurorilor. Experţii Comisiei de la Veneţia consideră că noile prevederi ar putea conduce la o presiune excesivă asupra judecătorilor şi procurorilor, subminând independenţa sistemului judiciar şi a membrilor săi.

Într-o opinie transmisă vineri, Comisia de la Veneția precizează că modificările aduse Codului Penal și Codului de Procedură Penală din România slăbesc lupta anti-corupție și combaterea altor infracțiuni grave. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`