„Ne-au plecat muncitorii!” Primarul unei comune din Vrancea, grav afectată de inundații: AM BANI DE LA GUVERN, DAR NU AM CU CINE LUCRA! Firmele spun că nu mai au forţă de muncă specializată

Ne-au plecat muncitorii! Primarul unei comune din Vrancea, grav afectată de inundații: AM BANI DE LA GUVERN, DAR NU AM CU CINE LUCRA! Firmele spun că nu mai au forţă de muncă specializată

Primarul comunei Vrîncioaia, localitate grav afectată de inundații anul acesta, se plânge că are bani pentru reconstrucție, dar nu are cu cine să lucreze.

„În urma calamităţilor din acest an, cinci din cele şase sate ale comunei Vrîncioaia au fost afectate. Am primit de la Guvern 1.188.000 lei pentru şapte obiective care trebuie aduse la starea iniţială. Problema gravă e că nu avem cu cine lucra. Chiar dacă lucrările se pot da prin încredinţare directă, fiind vorba de sume mici, nu mai găsim firme cu care să lucrăm. Sunt angajate în alte lucrări mari, majoritatea prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) II, sau nu au forţă de muncă specializată”, a spus Ionică Danţiş pentru Agerpres.

Primarul spune că nu a găsit lucrători pentru construcția unui pod în comună.

„Avem probleme şi la alte lucrări mari, finanţate chiar prin PNDL II, mai ales la proiectele pentru construcţia podurilor, pentru că nu avem cu cine lucra. Le-am scos la licitaţie de trei ori, abia dacă am dat două poduri şi acum e în licitaţie cel de-al treilea pod din cele patru pentru care avem proiecte. Nu sunt firme care să lucreze sau cele care sunt nu au oameni. Mereu când discutăm cu ei (patronii firmelor – n.r.) ne spun că nu au cu cine lucra”, a afirmat primarul comunei Vrîncioaia.

Edilul e supărat și pe concetățenii săi care pleacă în fara țării la lucru.

„Nu-i înţeleg pe concetăţenii mei care pleacă în afară. Le spun mereu că în comună avem o grămadă de proiecte şi dacă ştiu meserie se pot descurca şi aici. Mulţi zic că deşi nu rămân cu mulţi bani după o lună de muncă, s-au obişnuit în acel sistem şi nu vor să se întoarcă”, a declarat primarul.

Vrîncioaia este una dintre cele mai afectate comune de inundații, existând și alunecări de teren. Aici s-a avariat podul, platforma unui drum, precum şi captarea la alimentarea cu apă dintr-un sat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane