O liceană din Davis, California, a recunoscut autorităţilor că a făcut fursecuri în care a pus cenuşa bunicii sale şi le-a oferit unor colegi de clasă.
Paul Doroshov de la Poliţia din Davis a susţinut că faptele s-au petrecut pe 4 octombrie, la Da Vinci Charter Academy, iar cel puţin nouă liceeni ar fi mâncat biscuiţii, potrivit ciao.ro.
Deşi unii elevi nu ştiau despre prezenţa cenuşii umane în fursecurile dulci, însă alţii „au fost avertizaţi şi, cu toate acestea, le-au consumat”.
Unii dintre liceeni a menţionat că adolescenta i-a spus că în fursecuri se află „un ingredient special”, însă el se gândea că e canabis, precizând că biscuitele nu avea gust ciudat, dar conţinea „mici granule gri” şi „crănţănea între dinţi, ca atunci când mănânci nisip, când eşti copil”.
Momentan autorităţile nu ştiu cum să încadreze faptele din punct de vedere juridic, studiind secţiune a Codului Penal californian consacrat profanării cadavrelor, însă capătul de acuzare de tulburarea ordinii publice ar putea fi mai potrivit.
Un reprezentant al liceului, citat de Los Angeles Times (LAT) şi-a exprimat regretul faţă de faptul că presa a pus stăpânire pe această ”afacere de familie” şi a dat asigurări că elevii vizaţi nu sunt supuşi vreunui risc sanitar.