Victor Ponta: Nu vreau ca Pro România să fie un nou PSD (VIDEO)

Victor Ponta: Nu vreau ca Pro România să fie un nou PSD (VIDEO)

Victor Ponta a declarat joi, în cadrul emisiunii ”Dosar de politician” că nu își dorește ca Pro România, formațiunea pe care o conduce, să fie un nou PSD.

”Eu sunt convins că e nevoie de ceva nou în politică. (…) Nu vreau să fie un nou PSD. Aș vrea să fie un proiect de centru stânga. Ceea ce propune acum PSD nu are nicio legatură cu centru-stânga european, sunt niște politici destul de populiste și conservatoare”, a spus Ponta.

Liderul Pro România a subliniat, în acest context, că miercuri a avut loc o întrunire a Partidului Socialiștilor Europeni la care s-a dezbătut cine este candidatul socialiștilor europeni pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, iar singurul partid care nu a trimis pe nimeni la acea întrunire a fost PSD.

”În momentul în care nu mai vrei să faci parte din nicio familie europeană, poate te duci cu Fidsez-ul domnului Orban”, a spus fostul premier.

Ponta a mai spus că Pro România se va alătura unei familii pro-europene în perspectiva alegerilor europarlamentare din 2019.

”Nu va fi PPE. Imediat după congres, aceasta e prima discuție. Săptămâna viitoare vom face demersurile necesare pentru a ne înscrie într-o familie europeană”, a precizat Ponta.

În acest context, fostul premier a criticat Guvernul pentru tensiunile cu comisarul european Corina Crețu.

”Acum nu mai luăm bani europeni pentru că se ceartă cei de la București cu Corina Crețu pe cine o să fie comisar europea. E o prostie să te cerți cu comisarul tău european, cea mai mare idioțenie”, a mai declarat Victor Ponta.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:42 - Donald Trump l-a numit pe Brendan Carr șef al autorității americane de reglementare în domeniul telecomunicațiilor. Oficialul va prelua controlul asupra Big Tech, susținut de Musk
07:22 - Ursula von der Leyen, după „oribilele” atacuri rusești asupra Ucrainei: „Vom fi alături atât timp cât va fi necesar”
23:47 - Șeful Hezbollah pentru relații cu presa a fost ucis de israelieni într-o zonă aglomerată din Beirut. Devenise una dintre cele mai cunoscute figuri ale organizației libaneze
23:34 - Ștefan Pălărie: Elena Lasconi este pe locul 3 și se apropie de locul 2. Distanța e din ce în ce mai mică (VIDEO)
23:13 - Premierul din Kosovo s-a întâlnit cu fotbaliștii naționalei, la două zile de la scandalul din meciul cu România. Albin Kurti, mesaj amenințător
23:01 - Ionuț Stroe: Și în ceasul al 11-lea există disponibilitate din partea PNL să facem o construcție solidă pe zona de dreapta. Din păcate, pentru turul 2 există o „canibalizare” politică între candidații de dreapta (VIDEO)
22:40 - Presa din Ungaria reclamă frigul din Polivalenta de la București, de la meciul dintre Rapid și Gyor. Ziariștii maghiari spun că nu e prima oară
22:27 - Rareș Hopincă: Din păcate, domnul Ciucă a suferit în ultima perioadă o transformare radicală. Trebuie să ne putem privi în ochi și după această campanie electorală (VIDEO)
22:07 - Marcel Ciolacu: Este total inacceptabil ce face premierul din Kosovo, care amestecă politica cu fotbalul. Jucătorii din Kosovo trebuie să suporte consecințele pentru gestul de la finalul meciului
21:46 - Ludovic Orban: De multe ori statul se transformă într-un dușman al întreprinzătorului român care n-are carnetul bun de partid. E momentul unei reforme profunde în administrația publică