Victor Ponta: Nu mă întorc în PSD. Dacă pleacă Dragnea nu se rezolvă toate problemele

Victor Ponta: Nu mă întorc în PSD. Dacă pleacă Dragnea nu se rezolvă toate problemele

Liderul Pro România, Victor Ponta, susţine că nu se pune problema ca el să revină în PSD şi că problemele partidului din care a făcut parte nu vor fi rezolvate prin plecarea lui Liviu Dragnea de la conducerea formațiunii.

Aflat la Cluj, fostul prim-ministru a declarat și că a fost de acord cu punctele cuprinse în scrisoarea prin care mai mulți social-democrați au cerut demisia lui Liviu Dragnea.

„Nu mă întorc la PSD nici eu, nici cei de faţă. Vă spun ce am în minte în acest moment şi ce gânduri avem cu Pro România pentru o construcţie pe termen mai lung. (…) Evident că eu vorbesc în special cu oameni care au votat PSD sau m-au votat pe mine, dar sunt şi oameni, mulţi, destui, care mi-au spus: ‘îmi place de tine, te-aş vota, dar n-o să votez niciodată un PSD-ist’. Deci, sigur că ştim cui ne adresăm cu acest proiect. Eu n-am plecat din PSD doar pentru că am avut o problemă personală cu Dragnea. Eu am avut o problemă cu direcţia în care merge PSD. (…) Acum lucrurile se duc înapoi spre anii 90 şi, din acest punct de vedere, nici nu mă văd înapoi în PSD, nici nu văd că dacă pleacă Dragnea se rezolvă toate problemele. Dimpotrivă, s-ar putea să fie probleme mai grave. Apropo de acea scrisoare a celor care s-au revoltat contra lui Dragnea, eu nu eram de acord cu nimic din acea scrisoare”, a declarat Victor Ponta, potrivit Agerpres.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:47 - Șeful Hezbollah pentru relații cu presa a fost ucis de israelieni într-o zonă aglomerată din Beirut. Devenise una dintre cele mai cunoscute figuri ale organizației libaneze
23:34 - Ștefan Pălărie: Elena Lasconi este pe locul 3 și se apropie de locul 2. Distanța e din ce în ce mai mică (VIDEO)
23:13 - Premierul din Kosovo s-a întâlnit cu fotbaliștii naționalei, la două zile de la scandalul din meciul cu România. Albin Kurti, mesaj amenințător
23:01 - Ionuț Stroe: Și în ceasul al 11-lea există disponibilitate din partea PNL să facem o construcție solidă pe zona de dreapta. Din păcate, pentru turul 2 există o „canibalizare” politică între candidații de dreapta (VIDEO)
22:40 - Presa din Ungaria reclamă frigul din Polivalenta de la București, de la meciul dintre Rapid și Gyor. Ziariștii maghiari spun că nu e prima oară
22:27 - Rareș Hopincă: Din păcate, domnul Ciucă a suferit în ultima perioadă o transformare radicală. Trebuie să ne putem privi în ochi și după această campanie electorală (VIDEO)
22:07 - Marcel Ciolacu: Este total inacceptabil ce face premierul din Kosovo, care amestecă politica cu fotbalul. Jucătorii din Kosovo trebuie să suporte consecințele pentru gestul de la finalul meciului
21:46 - Ludovic Orban: De multe ori statul se transformă într-un dușman al întreprinzătorului român care n-are carnetul bun de partid. E momentul unei reforme profunde în administrația publică
21:24 - Joe Biden ar fi permis Ucrainei să atace Rusia cu rachete cu rază lungă de acțiune, cu doar două luni rămase din mandatul de președinte al SUA
21:04 - Cristina Rizea: Marcel Ciolacu a vorbit despre ce face, despre ce a făcut și despre ceea ce vrea să facă în continuare, fără să își atace ceilalți contracandidați (VIDEO)