Klaus Iohannis pleacă la Bruxelles, după dezbaterile din Parlamentul European privind statul de drept în România

Klaus Iohannis pleacă la Bruxelles, după dezbaterile din Parlamentul European privind statul de drept în România

Președintele Klaus Iohannis va participa la Bruxelles, în perioada 17-19 octombrie, la reuniunea Consiliului European, precum şi la cel de-al 12-lea Summit Asia – Europe Meeting (ASEM). De asemenea, în marja reuniunii Consiliului European, Președintele României va participa și la Summitul Euro în format extins.

Temele de discuție de pe agenda reuniunii Consiliului European se referă la procesul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană, gestionarea fenomenului migraţiei, securitatea internă şi relațiile externe ale Uniunii.

Referitor la procesul de retragere a Marii Britanii din UE, Președintele Klaus Iohannis va reitera sprijinul Românei în vederea agreării Acordului de retragere cât mai curând posibil și va sublinia că țara noastră este în favoarea unui proces ordonat și previzibil privind Brexit, care să constituie ulterior baza pentru stabilirea unei relații viitoare cât mai apropiate între UE și Marea Britanie.

Totodată, Președintele României va sublinia că țara noastră își dorește încheierea unui acord cât mai cuprinzător privind relațiile viitoare și identificarea unor noi modalități de colaborare între Uniunea Europeană și Marea Britanie în arii prioritare, precum securitatea, apărarea și politica externă, domenii în care contribuția britanică este substanțială.

Referitor la migrație, Președintele Klaus Iohannis va susține necesitatea unui dialog intensificat cu statele de origine și tranzit ale migranţilor, în care accentul să fie plasat pe dezvoltare, educație și construirea capacităților.

Președintele României va exprima susținerea țării noastre pentru consolidarea Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, menționând că România a avut constant o contribuție substanțială la activitatea acestei agenții.

În domeniul securității interne, Președintele Klaus Iohannis va sublinia importanța implementării instrumentelor legislative și non-legislative destinate unei mai bune cooperări și coordonări la nivelul Uniunii Europene. Totodată, Președintele României va evidenția faptul că prevenirea și contracararea radicalizării și a terorismului trebuie să rămână printre preocupările prioritare ale statelor membre și va reafirma sprijinul țării noastre pentru demersurile și eforturile în plan european de a consolida reziliența Uniunii în fața amenințărilor hibride.

Joi, 18 octombrie a.c., Președintele Klaus Iohannis va participa la Summitul Euro în format extins. Cu acest prilej, Președintele României va menționa că țara noastră susține obiectivul de consolidare a Uniunii Economice şi Monetare urmărind îndeaproape impactul tuturor inițiativelor care vizează această zonă, având în vedere obiectivul României de aderare la Zona Euro cât mai curând posibil.

În zilele de 18 și 19 octombrie a.c., Președintele Klaus Iohannis va participa la lucrările celui de-al doisprezecelea Summit Asia-Europe Meeting (ASEM).

Summitul, cu tema „Parteneri globali pentru provocări globale”, va reuni cei 53 de parteneri ASEM, vizând un angajament sporit al statelor partenere din Europa și Asia în abordarea problemelor complexe într-un context global în continuă schimbare.

Principala temă a dezbaterilor este conectivitatea la toate nivelurile – politic, economic, cultural, digital, instituțional și interuman – pentru a transmite un mesaj consolidat de recunoaștere a interdependențelor în creștere între cele două continente.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:39 - Jannik Sinner a câștigat Turneul Campionilor! An perfect pe hard pentru jucătorul lui Darren Cahill
20:29 - Drone ale Rusiei observate deasupra satelor din Republica Moldova. Ministrul de externe, Mihai Popșoi: Condamnăm cu fermitate încălcarea spațiului aerian (VIDEO)
20:05 - Daniel Breaz: Lasconi, Geoană, am văzut ultimele sondaje, sunt undeva în jur de 7% – 8%. Dacă din aceste voturi s-ar duce către Ciucă, ar putea chiar să treacă și peste Ciolacu (VIDEO)
19:43 - Diana Stoica, despre apelul lui Ilie Bolojan: Îl face în cunoștință de cauză cu privire la scorul lui Ciucă. Elena Lasconi, singurul candidat de dreapta cu șanse să intre în turul 2 (VIDEO)
19:21 - Ilie Bolojan, „apel public” către Nicolae Ciucă, Mircea Geoană și Elena Lasconi: „Să găsească o soluție în al 11-lea ceas, în aceste zile, să nu fragmentăm voturile pentru modernizarea României” (VIDEO)
18:56 - Elena Lasconi: Da, sunt de acord cu ce spune Ilie Bolojan. Dacă vrem să oprim blatul PSD este nevoie de un candidat unic de dreapta
18:37 - CSM București și Rapid, învinse de echipele din Ungaria în Liga Campionilor! Momente bune de joc, năruite de căderi inexplicabile, în ultima etapă a anului
18:24 - Mobilizare exemplară la regionala PNL de la Cluj. Liberalii strâng rândurile în jurul lui Nicolae Ciucă și împotriva binomului PSD-AUR
18:11 - 360 de grade, cu Alina Bădic, despre Postul Crăciunului. Vasile Bănescu: Un om care s-a desprins de tradiție și sărbători poate să spună că viața lui e cenușie (VIDEO)
17:47 - Papa Francisc cere o investigație pentru un posibil genocid în Gaza