Discuţiile aprinse din România pe tema referendumului din 6-7 octombrie, dar şi cele de la Parlamentul European, l-au determinat pe preşedintele R. Moldova, Igor Dodon, să îşi expună punctul de vedere pe această temă.
Astfel, într-o postare pe contul său social media, Dodon îl felicită pe deputatul Vlad Batrâncea pentru discursul anti-gay de la Strasbourg.
„În cadrul sesiunii de toamnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), secretarul executiv al PSRM, deputatul Vlad Batrîncea a criticat dur rezoluţia în sprijinul legalizării căsătoriilor dintre persoanele de acelaşi sex în ţările-membre ale Consiliului Europei.
Este o poziţie împărtăşită nu doar de mine şi de Partidul Socialiştilor, ci şi de majoritatea absolută a cetăţenilor Moldovei.
Articolul 48 (p. 2) din Constituţia Republicii Moldova prevede următoarele: Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, pe egalitatea lor în drepturi şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.
Sunt convins că aşa a fost, este şi va fi!” a scris Dodon pe Facebook.