Cei trei preoți acuzați că l-au șantajat pe fostul episcop Corneliu Bârlădeanu au fost condamnați de Tribunalul Vaslui la câte doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, informează Agerpres.
Ei nu mai au dreptul de a fi aleşi în funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi preoţi. De asemenea, ei au fost obligaţi la plata unor amenzi penale şi la efectuarea de muncă în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile.
Scandalul a izbucnit în 2017 când Corneliu Bârlădeanu, pe atunci episcop al Huşilor, a reclamat la DNA că este şantajat de trei preoţi care i-ar fi cerut bani sau funcţii pentru a nu face publică o înregistrare în care prelatul ar apărea în timp ce întreţinea raporturi sexuale cu o persoană despre care se crede că era un elev de la Seminarul Teologic Huşi, actualmente preot într-o parohie din judeţul Vaslui.
Corneliu Bârlădeanus-a retras din funcţie în luna august a anului trecut şi se află la Mănăstirea Văratec.