Externe - 14 nov, 07:15
Curtea Supremă a respinsca inadmisibilă contestaţia depusă de Liviu Dragnea împotriva sechestrului pus de DNA pe averea sa în dosarul „Tel Drum”, anunță Agerpres.
Preşedintele PSD contestase în instanţă sechestrul asiguratoriu pus de procurori pe averea sa în acest dosar.
În dosarul ”Tel Drum”, Liviu Dragnea este acuzat de grup infracţional organizat, de fraude europene și abuz în serviciu. Sunt faptele pe care le-ar fi comis când era președintele Consiliului Județean Teleorman.
O cerere similară a fost făcută de Dragnea şi la finalul anului trecut, dar și atunci a fost respinsă de către magistraţi.