Fostul premier Victor Ponta a declarat că PSD-ul trăiește din două legende: că are guverne bune și că poate scoate la vot milioane de oameni. Guvernul Dăncilă și referendumul au spulberat, însă, ambele legende.
”PSD trăiește din legende. Prima este că are guverne bune, s-a dus legenda, are cel mai penibil, neprofesionist guvern. A doua legendă era că are organizare, poate scoate la vot milioane de oameni. Ieri s-a încheiat și a doua legendă. Social democrația… să fim serioși, tot ce face Dragnea și ce se decide este total împotriva principiilor social-democrate. Tot ce îi unește e să nu ajungă la închisoare și să își împartă funcții”, a declarat fostul premier, potrivit Digi24.
În opinia lui Ponta, electoratul avea cu totul alte așteptări de la PSD: ”PSD nu s-a comportat în interesul electoratului său, care așteaptă politici de dezvoltare, locuri de muncă, liniște. De electoratul PSD vorbim, pentru că am obținut milioane de voturi. E un electorat care nu iubește războiul constant, e un electorat care își dorește mai multă stabilitate, or liderii nu acționează în sensul ăsta și oamenii nu au ieșit la vot”.