Vladimir Putin, scădere puternică în sondaje

Vladimir Putin, scădere puternică în sondaje
Foto: The News Articles

Cota de încredere a lui Vladimir Putin a scăzut sub 40%, o premieră de la anexarea Crimeii, arată un sondaj citat de AFP.

Numai 39% dintre ruşii chestionaţi în septembrie au afirmat că au încredere în Putin, o scădere de 9% faţă de luna iunie.

Asta în contextul în care președintele rus a promulgat o reformă extrem de nepopulară, care prevede majorarea cu cinci ani a vârstei de pensionare. Mii de persoane au protestat împotriva adoptării acestei legi, sute dintre ele fiind reținute în timpul demonstrațiilor.

Noua lege creşte vârsta de pensionare la 65 de ani, faţă de 60 anterior, pentru bărbaţi, şi la 60 de ani, faţă de 55 în prezent, pentru femei. Asta deși speranța medie de viață în Rusia e de 66 de ani pentru bărbați și 77 de ani pentru femei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`