MAFIA IMOBILIARĂ jubilează: Senatul ELIMINĂ pedeapsa cu închisoarea pentru construcţii NEAUTORIZATE! Cum s-a votat PE TIPTIL proiectul păstorit de însuşi ministrul Justiţiei

MAFIA IMOBILIARĂ jubilează: Senatul ELIMINĂ pedeapsa cu închisoarea pentru construcţii NEAUTORIZATE! Cum s-a votat PE TIPTIL proiectul păstorit de însuşi ministrul Justiţiei

Senatul a adoptat tacit proiectul de lege prin care execuția fără autorizație a lucrărilor de construcții nu mai este sancționată cu închisoarea. Propunerea legislativă îi are ca autori pe mai mulți deputați, în frunte cu fostul ministru al Justiției Florin Iordache, care susţin că proiectul ar decongestiona activitatea instanțelor.

Deși senatorii ar fi trebuit să respingă, chiar în prima zi de lucru a noii sesiuni parlamentare, proiectul de lege, la propunerea majorității PSD-ALDE, inițiativa a fost retrimisă pentru dezbatere, în data de 3 septembrie, la comisia de specialitate pentru întocmirea unui nou raport în termen de o săptămână.

Comisia de specialitate a revenit cu un nou raport abia după o lună, în data de 3 octombrie, dar proiectul nu a mai intrat pe agenda Senatului, fiind adoptat tacit ca urmare a depășirii termenului de dezbatere în data de 4 octombrie, scrie Profit.

Comisia pentru administrație și organizarea teritoriului întocmise încă din sesiunea trecută un raport de respingere a legii, subliniind că proiectul de lege are ”ca efect eliminarea oricărei forme de răspundere pentru executarea fără autorizație de construire sau de desființare (…), faptele urmând a nu mai fi sancționate nici măcar contravențional”.

Autorii propun eliminarea din lege a unei prevederi care stabilește ca infracțiune și pedepsește cu amendă sau închisoare de la 3 luni la 1 an execuția fără autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a mai multor tipuri de lucrări.

Conform autorilor, contraziși însă de comisia de specialitate, proiectul menține pedeapsa cu închisoarea pentru două categorii prevăzute de lege: – continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente; – întocmirea ori semnarea documentațiilor tehnice – D.T. necesare pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, precum și a proiectelor tehnice și a documentațiilor de execuție, pentru alte specialități decât cele certificate prin diplomă universitară.

Autorii proiectului își motivează propunerea prin faptul că pe rolul instanțelor de judecată se află câteva mii de dosare care privesc executarea unor lucrări fără autorizație, dar în proporție de 99% cazurile respective se sancționează cu o simplă amendă.

În plus, potrivit inițiatorilor, amenzile pentru astfel de infracțiuni au un cuantum menit să descurajeze demararea unor lucrări fără autorizație de construire.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`