Procurorul Adina Florea a primit aviz negativ privind numirea în fruntea DNA din partea Secţiei pentru Procurori din cadrul CSM în urma audierii de la şedinţa de luni. Aceasta a primit 6 voturi împotrivă şi unul favorabil.
Cu toate acestea, Tudorel Toader a anunţat deja că va merge mai departe cu propunerea şi o înaintea preşedintelui Klaus Iohannis în ciuda avizului dat de CSM. Preşedintele are dreptul să refuze motivat propunerea făcută de ministrul Justiţiei.
În proiectul cu care a candidat la selecţia de la Ministerul Justiţiei,Adina Florea, consideră că, pe lângă lucrurile bune, în activitatea procurorilor anticorupţie din ultimii ani s-au înregistrat şi destule abateri de la rigorile statului de drept.
În proiect sunt prezentate şi principalele disfuncţii şi vulnerabilităţi identificate în activitateaDNA, printre care plasarea activităţii în afara legii „prin activităţi de investigare care au depăşit limitele de competenţă prevăzute de Constituţie şi de legile organice”, şi diminuarea încrederii publice în instituţie „prin activităţi explicite de încălcare a principiilor care guvernează exercitarea funcţiei de procuror şef”.
Adina Floreaeste procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, în prezent delegată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.