Italia închide aeroporturile! Matteo Salvini, LOVITURĂ CRUNTĂ aplicată Angelei Merkel

Italia închide aeroporturile! Matteo Salvini, LOVITURĂ CRUNTĂ aplicată Angelei Merkel
Foto:Daily Express

Relaţiile dintre Italia şi Germania par a se înrăutăţi în contextul crizei refugiaţilor.
Duminică, ministrul italian de interne Matteo Salvini a anunţat că ţara sa îşi va închide aeroporturile pentru zborurile neautorizate cu migranţi din Germania.

‘Dacă cineva, la Berlin sau Bruxelles, se gândeşte să arunce zeci de migranţi în Italia prin zboruri charter neautorizate, ar trebui să ştie că niciun aeroport nu este şi nu va fi disponibil’, a afirmat Salvini, potrivit Agerpres, care citează agenţiile internaţionale de ştiri.
‘Vom închide aeroporturile aşa cum am închis deja porturile’, a adăugat ministrul.

Declaraţia lui Salvini vine pe fondul relatărilor că landul Bavaria ar pregăti deportări în masă de migranţi în Peninsulă.

Presa italiană a scris sâmbătă că agenţia germană pentru refugiaţi a trimis ‘zeci de scrisori’ unor migranţi, informându-i despre un transfer în Italia, posibil prin curse aeriene charter.
Primul din aceste transferuri este planificat pe 9 octombrie, a scris La Repubblica.

De asemenea, şi angajaţi ai aeroportului din Munchen au afirmat că autorităţile bavareze plănuiesc, în zilele următoare, o deportare masivă de migranţi care au sosit la graniţa germană, dar au fost înregistraţi mai întâi în Italia.

Cele două state lucrează la un acord în baza căruia Germania va returna în Italia migranţi care au depus deja cerere de azil în această ţară, dar nu se ştie când va fi semnat documentul.
Ministrul federal de interne, bavarezul Horst Seehofer, a declarat luna trecută că s-a ajuns la un acord cu Italia şi că se aşteaptă ca acesta să fie semnat în scurt timp. Salvini a negat însă a doua zi, cerând mai multe concesii din partea Germaniei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`