Mihail Neamţu, discurs în biserică de referendum: Iubiți credincioși, vin din viitor și viitorul nu arată foarte bine (VIDEO)

Mihail Neamţu, discurs în biserică de referendum: Iubiți credincioși, vin din viitor și viitorul nu arată foarte bine (VIDEO)

Mihail Neamțu a publicat duminică un clip video în care acesta ţine un discurs într-o biserică. Liberalul apare îmbrăcat în hainele unui cântăreț la strană şi îi îndeamnă pe români să meargă să voteze la referendumul privind familia tradiţională.

El îi avertizează pe oameni că vine „din viitor şi am o veste nu tocmai bună: viitorul nu arată foarte bine”.

În descrierea înregistrării sale, Mihail Neamţu, care este licenţiat în teologie ortodoxă, precizează că a susţinut discursul „în straiele unui simplu cântăreţ la strană (da, fac şi asta)”.

„Iubiți credincioși, vin din viitor și am o veste nu tocmai bună. Viitorul nu arată foarte bine, dacă noi nu ne implicăm, pentru că astăzi după ce experimentele dureroase ale comunismului au sfârșit, (…), unii ideologi s-au gândit să nu mai atace frontal această problemă, ci s-o atace indirect. Nu se mai ocupă de mijloacele de producţie, aşa cum erau înţelese odinioară, ci se ocupă de distrugerea unor instituţii organice care nu au nevoie de existenţa statului ca să funcţioneze, cea mai importantă instituţie fiind familia”, a afirmat Mihail Neamțu.

„De ce am vrut să scăpăm de regimul odios al lui Nicolae Ceaușescu dacă nu să fim liberi să ne învățăm copiii valorile noastre creștine în școli și în spațiul public ca și acasă. Ori astăzi ni se spune că un asemenea exercițiu de libertate e de fapt un exercițiu, atenție, de discriminare”, a adăugat liberalul.

„Dacă azi nu ne învrednicim să mergem să ne spunem punctul de vedere cu privire la valorile fundamentale ale acestui popor, eu propun să schimbăm imnul naţional. Pentru că în imn se spune: Preoţi cu crucea în frunte, căci oastea e creştină / Deviza-i libertate şi scopul ei preasant. / Murim mai bine-n luptă, în glorie deplină, / Decât să fim sclavi iarăşi in vechiul nost’ pamânt!”, a mai spus Neamţu în discursul său.

El a adăugat că, indiferent de rezultatul referendumului, de acum înainte trebuie „să începem să ne asumăm rolul și de sămănători dar și de pescari de oameni”.

„Cred până la capăt că românii vor ieși la vot. Probabil că vom face ca întotdeauna o biruință să fie cu palpitații și cu multe semne de întrebare. Și dacă vor pierde și dacă vom câștiga avem un singur lucru de făcut de astăzi înainte – să punem sămânță în sufletele tinerilor, să începem să ne asumăm rolul și de sămănători dar și de pescari de oameni.
Isus Hristos ne-a chemat să fim pescari de oameni. Nero, care era împărat astăzi, a ajuns un nume de câine. Petru, care era un nume de pescar, a ajuns un nume important în atâtea catedrale. Dacă vom fi serioși cu această chemare a Mântuitorului și ne vom chema și astăzi pe noi înșine pescari de oameni, vom da câteva telefoane, vom posta pe Facebook câteva mesaje, vom fi mărturisitori ai credinței noastre, fără să jignim pe nimeni, și Dumnezeu de va răsplăti și ne va binecuvânta în abundență. Amin”, a mai spus Mihail Neamţu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

(Sursa video: Mihail Neamtu / Facebook)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:02 - SUA se confruntă cu cel mai mare atac cibernetic din istorie. Pe cine consideră americanii vinovați
11:47 - Sondaj de opinie, în ajunul alegerilor prezidențiale: Luptă strânsă între Elena Lasconi și George Simion pentru intrarea în turul doi. Cei doi sunt cotați la 19%
11:34 - Cât a costat încoronarea regelui Charles al III-lea? Publicarea cifrelor a dus la critici privind sumele mult prea mari cheltuite
11:29 - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a ajuns la Cluj-Napoca / Judeţul Timiş se află sub avertizare cod portocaliu de vânt
11:17 - Zi decisivă pentru aderarea la Spațiul Schengen: Austria dă semne că va debloca aderarea deplină a Bulgariei şi României
10:50 - Aeronavele F-16 vor executa zboruri la înălţimi mici pe întreg teritoriul țării. Anunțul Forțelor Aeriene Române
10:26 - Reacția NATO după ce Rusia a lansat în Ucraina o rachetă balistică: „Nu va schimba determinarea aliaţilor NATO de a sprijini Ucraina”
10:25 - Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan: „Nu o să se desființeze oficii poștale și nu o să fie dați oameni afară” / „Până în momentul de față nu sunt încântat de modul în care s-a reușit implementarea programului de investiții de la Poșta Română” (VIDEO)
09:56 - Prime cât trei salarii pentru angajații ANAF care aduc mai mulți bani la stat
09:48 - Autostrada A1 a fost închisă din cauza vântului puternic și a viscolului. Mai multe indicatoare rutiere au fost distruse