Referendumul pentru familie: Secțiile de vot s-au redeschis. În prima zi au votat doar 5,72% dintre alegători

Referendumul pentru familie: Secțiile de vot s-au redeschis. În prima zi au votat doar 5,72% dintre alegători

Românii sunt așteptați duminicăsă voteze la referendumpentru a decideasupra propunerii de includere în Constituție a formulării „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”.

În prima zi a referendumului, s-au prezentat la urne 5,72% dintre alegători, adică 1.046.583 de persoane, potrivit datelor prezentate de Biroul Electoral Central (BEC).

Județele cu cea mai mare prezență la vot au fost Bihor (8,67%), Dâmbovița (8,64%), Dolj (7,78%) și Mehedinți (7,50%).

La polul opus, cei mai puțini alegători s-au prezentat, în prima zi a referendumului, în județele Harghita (2,22%), Covasna (2,31%), Satu Mare (3,45%) și Maramureș (3,71%).

În Capitală s-au prezentat la vot sâmbătă 6,5% dintre alegători, adică 116.453 de persoane.

133.733 au votat pe liste suplimentare, adică 12,77%, iar 25.078 au avut nevoie de urna mobilă.

În străinătate au votat, până la ora 21.00, ora României, 45.797 de persoane.

Pentru a fi validat referendumul, prezența la vot trebuie să fie de cel puțin 30% din numărul alegătorilor înscriși pe listele electorale permanente, mai exact 5.483.548 de români cu drept de vot trebuie să se ducă la vot.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:34 - Labrador furat și ucis de un bărbat din Maramureș. Câinele era salvarea copiiilor bolnavi
08:15 - Decizia UEFA după meciul abandonat dintre România-Kosovo. Ambele federații sunt analizate
23:52 - Antrenorul secund al Ungariei s-a prăbușit în timpul meciului cu Olanda și a fost înconjurat rapid de colegi. Primele detalii despre starea lui Adam Szalai
23:36 - Kosovo amenință cu o acțiune la TAS după scandalul de la meciul cu România. Mai nou acuzațiile îi vizează și pe fotbaliștii români, nu numai pe fani
23:16 - Trafic blocat pe Valea Oltului după un accident violent
22:54 - Atac cu cuțitul la o școală din China. Cel puțin opt morți și 17 răniți
22:30 - Iulian Fota, despre nerecunoașterea Kosovo: Nu e definitivă, ci e condiționată / Probabil că la vremea respectivă au fost ceva griji legate de Transnistria / România a făcut o anumită flexibilizare (VIDEO)
22:04 - Florin Spătaru: PSD n-a făcut altceva decât să readucă România pe o cale stabilă și vrea să guverneze în continuare împreună cu PNL. Elena Lasconi se crede stăpâna inelelor (VIDEO)
21:46 - Radu Mihaiu: PSD este cel mai mare rău care se poate întâmpla acestei țări / Ne e foarte greu să îi separăm pe Ciolacu de Ciucă (VIDEO)
21:23 - Marcel Ciolacu, despre meciul cu Kosovo: Cred că e corect ca România să câștige cu 3-0 la masa verde / Nu am vrut să arătăm în mass-media cum au fost primiți suporterii români în Kosovo. A fost ceva care îți lasă un gust amar (VIDEO)