Manevre MILITARE de amploare, la granița României! Rusia și Serbia, EXERCIȚIU masiv, la două zile după plasarea armatei sârbe în stare de alertă maximă! Președintele Vucic, întrevedere cu Putin

Manevre MILITARE de amploare, la granița României! Rusia și Serbia, EXERCIȚIU masiv, la două zile după plasarea armatei sârbe în stare de alertă maximă! Președintele Vucic, întrevedere cu Putin

Rusia şi Serbia organizează exerciţii aeriene comune în perioada 1-5 octombrie pe teritoriul Republicii Sârbe.

Pentru exercițiu sunt mobilizate avioane de luptă MiG-29 şi elicoptere Mi-8, scrie karadeniz-press.ro.

Aplicațiile aeriene survin la două zile după ce armata sârbă a fost plasată în stare de alertă maximă în urma desfăşurării unui comando de trupe speciale kosovare.

Mai mult, președintele sârb, Aleksandar Vucic, a mers, marți, într-o vizită oficială la Moscova, unde s-a întâlnit cu omologul său rus, Vladimir Putin.

Întrevederea nu are vreo legătură cu escaladarea tensiunilor în regiune, fiind planificată cu mult dinainte, discuţiile urmând să se axeze pe dezvoltarea relaţiilor comerciale şi economice dintre cele două ţări, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de mass-media.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:30 - Iulian Fota, despre nerecunoașterea Kosovo: Nu e definitivă, ci e condiționată / Probabil că la vremea respectivă au fost ceva griji legate de Transnistria / România a făcut o anumită flexibilizare (VIDEO)
22:04 - Florin Spătaru: PSD n-a făcut altceva decât să readucă România pe o cale stabilă și vrea să guverneze în continuare împreună cu PNL. Elena Lasconi se crede stăpâna inelelor (VIDEO)
21:46 - Radu Mihaiu: PSD este cel mai mare rău care se poate întâmpla acestei țări / Ne e foarte greu să îi separăm pe Ciolacu de Ciucă (VIDEO)
21:23 - Marcel Ciolacu, despre meciul cu Kosovo: Cred că e corect ca România să câștige cu 3-0 la masa verde / Nu am vrut să arătăm în mass-media cum au fost primiți suporterii români în Kosovo. A fost ceva care îți lasă un gust amar (VIDEO)
21:03 - Robert Sighiartău: PSD se pregătește, în cazul în care câștigă alegerile prezidențiale, la o guvernare cu AUR. Vor schimba denumirea acestui partid, se vor rupe mai mulți parlamentari (VIDEO)
20:44 - Olaf Scholz spune că a fost surprins pozitiv de discuția cu Donald Trump. Au vorbit „pe larg despre Ucraina”
20:20 - Mihai Tudose, după acuzațiile de blat PSD-AUR: Schema cu băgat jetoane la sondaje ca să pară Ciucă mai dolofan nu mai funcționează. Locul 5 din sondaje mă face să cred că, de fapt, PNL-ul îi dă voturi lui Simion
20:01 - Fake news grosolan în comunicatul transmis de Federația din Kosovo după scandalul de la meciul cu România (FOTO)
19:12 - Semnificația gestului făcut de kosovari spre suporterii României. Radu Buzăianu: Ei, jucătorii, pot spune „Kosovo e Albania”? (VIDEO)
18:47 - Mike Tyson a fost învins de Jake Paul, dar principalul său adversar a fost vârsta. Probleme mari cu transmisia Netflix, inclusiv în România