Salariile din IT SCAD! Schema de compensare nu a fost prelungită. De când vor fi acestea mai mici

Salariile din IT SCAD! Schema de compensare nu a fost prelungită. De când vor fi acestea mai mici

Schema de compensare care scutește angajații din domeniul IT și cercetare de impozit pe venit, va expira la sfârșitul acestui an.

Astfel salariile acestora vor fi mai mici, ca urmare a transferului contribuțiilor integral în sarcina angajatului, potrivit profit.ro.

„În momentul de față, nu există nicio discuție cu privire la prelungirea acestui termen. Din câte știu eu, nu s-a pus pe tapet. (Pe baza legislației de, n.r.) la momentul acesta, începând de la 1 ianuarie, angajații din IT și cercetare-dezvoltare ar putea fi impactați, dacă angajatorii nu vor mări salariile”, spune Ionuț Sas, partener în cadrul firmei de consultanță PwC.

De asemenea, după adoptarea acestei măsuri oficialii au transmis că această măsură este temporară.

„Este un interval limitat de timp, 31 decembrie 2018, și ar fi bine să se reglementeze în continuare o măsură de compensare în zona de IT și cercetare-dezvoltare”, indică Daniel Anghel, partener, liderul departamentului de taxe și consultanță juridică PwC.

Din păcate, dacă această măsură nu va continua România riscă să piardă foarte mulți programatori care pot găsi foarte ușor de muncă pe domeniu în alte state din Europa.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:30 - Iulian Fota, despre nerecunoașterea Kosovo: Nu e definitivă, ci e condiționată / Probabil că la vremea respectivă au fost ceva griji legate de Transnistria / România a făcut o anumită flexibilizare (VIDEO)
22:04 - Florin Spătaru: PSD n-a făcut altceva decât să readucă România pe o cale stabilă și vrea să guverneze în continuare împreună cu PNL. Elena Lasconi se crede stăpâna inelelor (VIDEO)
21:46 - Radu Mihaiu: PSD este cel mai mare rău care se poate întâmpla acestei țări / Ne e foarte greu să îi separăm pe Ciolacu de Ciucă (VIDEO)
21:23 - Marcel Ciolacu, despre meciul cu Kosovo: Cred că e corect ca România să câștige cu 3-0 la masa verde / Nu am vrut să arătăm în mass-media cum au fost primiți suporterii români în Kosovo. A fost ceva care îți lasă un gust amar (VIDEO)
21:03 - Robert Sighiartău: PSD se pregătește, în cazul în care câștigă alegerile prezidențiale, la o guvernare cu AUR. Vor schimba denumirea acestui partid, se vor rupe mai mulți parlamentari (VIDEO)
20:44 - Olaf Scholz spune că a fost surprins pozitiv de discuția cu Donald Trump. Au vorbit „pe larg despre Ucraina”
20:20 - Mihai Tudose, după acuzațiile de blat PSD-AUR: Schema cu băgat jetoane la sondaje ca să pară Ciucă mai dolofan nu mai funcționează. Locul 5 din sondaje mă face să cred că, de fapt, PNL-ul îi dă voturi lui Simion
20:01 - Fake news grosolan în comunicatul transmis de Federația din Kosovo după scandalul de la meciul cu România (FOTO)
19:42 - Volodimir Zelenski: Trebuie să facem totul pentru a ne asigura că războiul din Ucraina se încheie anul viitor prin mijloace diplomatice
19:12 - Semnificația gestului făcut de kosovari spre suporterii României. Radu Buzăianu: Ei, jucătorii, pot spune „Kosovo e Albania”? (VIDEO)