UE a decis să prelungească cu doi ani misiunea de combatere a piraților somalezi

UE a decis să prelungească cu doi ani misiunea de combatere a piraților somalezi

Uniunea Europeană a decis, vineri, prelungirea cu doi ani a misiunii de combatere a pirateriei din largul Somaliei, permiţând chiar şi atacuri asupra unor baze situate pe litoral, potrivit AFP.

Decizia de prelungire a fost oficializată de miniştrii de Externe ai statelor UE, care au prezentat un bilanţ al operaţiunii Atalanta, iniţiată în 2008.
       
În afară de protejarea navelor comerciale, operaţiunea a permis arestarea a 117 presupuşi piraţi, doar în cursul anului 2011, precum şi anihilarea a 27 de reţele de piraterie.
       
După mai multe luni de dezbateri, miniştrii au decis şi aprobarea unor „măsuri mai energice pe litoralul somalez„, declară Catherine Ashton, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:20 - Mihai Tudose, după acuzațiile de blat PSD-AUR: Schema cu băgat jetoane la sondaje ca să pară Ciucă mai dolofan nu mai funcționează. Locul 5 din sondaje mă face să cred că, de fapt, PNL-ul îi dă voturi lui Simion
20:01 - Fake news grosolan în comunicatul transmis de Federația din Kosovo după scandalul de la meciul cu România (FOTO)
19:42 - Volodimir Zelenski: Trebuie să facem totul pentru a ne asigura că războiul din Ucraina se încheie anul viitor prin mijloace diplomatice
19:12 - Semnificația gestului făcut de kosovari spre suporterii României. Radu Buzăianu: Ei, jucătorii, pot spune „Kosovo e Albania?”
18:47 - Mike Tyson a fost învins de Jake Paul, dar principalul său adversar a fost vârsta. Probleme mari cu transmisia Netflix, inclusiv în România
18:27 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 17 – 23 noiembrie 2024. Zodia care este foarte favorizată acum (VIDEO)
17:01 - Căpitanul lui Kosovo i-a jignit pe jurnaliștii români și ar fi vrut să îl lovească pe unul dintre ei. Tensiuni mari la conferința de presă de la Arena Națională (VIDEO)
16:41 - Sondaj Verifield: Luptă strânsă între Elena Lasconi și George Simion pentru a intra într-un tur 2 cu Marcel Ciolacu la prezidențiale / Un alt sondaj îl dă pe Nicolae Ciucă pe locul 2 în primul tur
16:18 - Profit impresionant pentru afacerile lui Silviu Prigoană în 2023. Ce încasări au avut companiile sale
15:58 - Avion lovit de glonț sub cabina piloților, înainte de decolare. Haos pe aeroportul din Dallas