Marius Manole şi Alexandra Ungureanu NU merg la referendum: IUBIREA nu e un privilegiu, e o valoare la care TOȚI AVEM DREPTUL

Marius Manole şi Alexandra Ungureanu NU merg la referendum: IUBIREA nu e un privilegiu, e o valoare la care TOȚI AVEM DREPTUL

Actorul Marius Manole şi cântăreaţa Alexandra Ungureanu susțin că nu vor merge la referendumul din 6 – 7 octombrie deoarece iubirea nu se votează, iar membrii comunității LGBT au nevoie de respect, nu de interdicții și marginalizare.

”În cinci minute voi intra în premieră la Teatrul Naţional cu Romeo şi Julieta. Romeo şi Julieta au murit pentru că dragostea lor nu a fost acceptată. Vreau să trăiesc într-o ţară în care oamenii pot trăi liber. Pe 6 şi 7 octombrie nu voi merge la vot pentru că iubirea nu se votează“, a transmis actorul Marius Manole.

”Nu cred că iubirea este un privilegiu. Este o valoare care defineşte omenirea de la început şi la care toţi avem dreptul. Nu merg la referendum pentru că prietenii mei gay au nevoie de respect, nu de interdicţii. Iubirea nu se votează“, a transmis și cântăreața Alexandra Ungureanu.

Cei doi s-au alăturat astfel campaniei online ”Iubirea nu se votează“, ce are drept scop boicotarea referendumului privind familia tradițională.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`