Scenaristul italian Tonino Guerra, cunoscut pentru colaborările sale cu regizorii Federico Fellini și Michelangelo Antonioni, a murit miercuri la vârsta de 92 de ani, informează BBC.
Guerra, care a scris mai mult de 100 de scenarii de-a lungul carierei, a fost nominalizat de trei ori la Premiile Oscar pentru lungmetrajul “Blow up” și “Casanova”.
“Am pierdut un poet, un geniu și o persoană minunată”, a declarat fostul ministru al Culturii Walter Veltroni.
Născut în 1920, Guerra a fost nu numai scenarist, dar și poet și sculptor. El a început să scrie încă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când a fost reținut într-un lagăr de concentrare în Germania.
Tonino Guerra a colaborat și cu regizori străini, ca Theo Angelopoulos (Grecia) și Steven Soderbergh (SUA).