Reprezentanții Coaliției pentru Familie i-au agresat pe reporteri și i-au dat afară de la o conferință. ”Pune mâna pe mine măcar cu milă, că doar ești creștin!” (VIDEO)

Reprezentanții Coaliției pentru Familie i-au agresat pe reporteri și i-au dat afară de la o conferință. ''Pune mâna pe mine măcar cu milă, că doar ești creștin!'' (VIDEO)

Din prea multă toleranță, înțelegere, dragoste de aproape și atașament pentru valorile democrației, reprezentanții Coaliției pentru Familie i-au agresat și dat afară pe jurnaliștii Vice și Mediafax care au îndrăznit să pună câteva întrebări în cadrul unei conferințe.

Culmea, subiectul conferinței era ”Presa nu e implicată în dezbaterea pe referendum”, iar Coaliția pentru Familie o organizase tocmai pentru a se plânge că jurnaliștii nu le mediatizează suficient punctul de vedere cu privire la referendum.

Doi jurnaliști de la Vice și unul de la Mediafax au fost rugați să părăsească sala, apoi amenințați cu sesizări la CNA și cu chemarea Poliției.

”Vă rog să părăsiți sala. Întrerupem până părăsiți. Deci sunt, au fost emisiuni programate la Cluj, în alte locații, care au fost încheiate, întrerupte. Să știți că putem chema organele de poliție. Regulamentul CNA…deci vă rugăm…un pic de calm…deci. Deci un pic de răbdare. E vorba de regulamentul CNA și amenințarea CNA asupra radio-difuzorilor. Vice și-a împlinit scopul să arunce în aer conferința de presă”, a spus Mihai Gheorghiu, președintele Coaliției pentru Familie.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Mihai Gheorghiu: De la începutul acestei campanii până acum, reprezentanții noștri în toată țara nu au fost invitați la nicio emisiune de dezbatere. În televiziunea și radioul public, pe surse private suntem anunțați că li se interzice invitarea noastră la emisiuni…

Mircea Ioan Topoleanu Ciocolatescu, reporter VICE România: Puteți să dați nume de oameni și emisiuni? E foarte grav! Vă rugăm, sunt televiunile aici… Deci nu aveți nicio dovadă? Doar vorbiți?

CpF: VICE n-a fost invitat la conferință. Vă rog să părăsiți sala. Ați venit să deranjați?

Reporter VICE România: Nu, am venit să pun întrebările pe care ar fi trebuit să le pună colegii mei

CpF: Prietenește vă rugăm să ne ajutați. Aici e presă, nu VICE

Reporter VICE România: Colegii de la presă rămân?

CpF: Hai, mă, du-te e aici, da du-te de aici!!

Reporter VICE România: Pune mâna pe mine măcar cu milă, că doar ești creștin!

Anterior, și jurnalista Adina Florea a avut ”onoarea” de a fi dată afară de la conferință. Ea nu apucase nici măcar să scoată un cuvânt.Și reporterul Mediafax, care a pus câteva întrebări, a fost dat afară.

”Băiat chiar drăguț m-a condus până la poartă și mi-a promis că verifică invitațiile la toți jurnaliștii. Zece minute mai târziu i-au arătat ușa și lui Mircea Ioan Topoleanu Ciocolatescu, dar și unui băiat de la Mediafax.

Nu pot să zic că mă surprinde ce face CpF, care primește la conferințe doar presa prietenoasă cu familia tradițională și Constituția. Da’ sunt dezamăgită de ceilalți jurnaliști, care se uitau la mine și tăceau rușinos în timp ce presa era dată afară cu preșu”, a scris Adina Florea, pe Facebook.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:08 - Klaus Iohannis a votat la Liceul Jean Monnet din București, pentru prezidențiale și pentru referendum. Președintele nu a făcut, însă, declarații la secția de votare (VIDEO)
13:06 - Tentativă de fraudă în Ploiești: Bărbat prins încercând să voteze la două secții diferite
12:53 - George Simion acuză fraude electorale: “Nu poți avea buletine ștampilate dinainte și nu poți avea oameni care intră doi în cabina de vot” (VIDEO)
12:34 - Un bărbat a murit într-o secție de votare din Argeș. Poliția face acum cercetări
12:31 - Un cetățean român de 100 de ani a votat la Munchen în turul 1 al alegerilor prezidențiale
12:06 - Mircea Geoană a votat: „Nu alegem doar un președinte, ci alegem o direcție pentru țară. Alegem între corupție și competență și patriotism”
11:55 - Prima ninsoare consistentă a umplut pârtiile din stațiunile de schi: „Nimeni nu se aștepta să ningă în noiembrie”
11:54 - Diana Șoșoacă s-ar fi filmat în cabina de vot. Scandal la secția de votare unde a votat europarlamentara. Poliția Capitalei face cercetări (VIDEO)
11:32 - Traian Băsescu a mers să voteze pentru prezidențiale: „Sunt convins că românii vor ieși la vot și vor alege bine” / „Să știți că nu mă duc în Congo, doar am amenințat” (VIDEO)
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)