Au refuzat o MITĂ uriaşa, apoi au CONFISCAT tot: Cine sunt POLIŢIŞTII care au ţinut piept traficanţilor de lemne

Au refuzat o MITĂ uriaşa, apoi au CONFISCAT tot: Cine sunt POLIŢIŞTII care au ţinut piept traficanţilor de lemne

E sezonul traficului de lemne, dar şi al poliţiştilor vigilenţi. Un poliţist din comuna Ştefan cel Mare (jud. Neamţ) a fost tentat cu o mita de 3.000 de lei, ca să închidă ochii la un transport fraudulos de lemne.

Inculpatul a pierdul şi lemnul, şi maşina, primind la schimb o amendă usturătoare. De asemenea, el s-a ales cu dosar penal pentru de dare de mita.

Lucratorii de poliţie s-au sesizat din oficiu cu privire la savirsirea infractiunilor de fals material in inscrisuri oficiale si uz de fals, moment in care barbatul a precizat ca poate oferi o suma de bani pentru a nu se lua masurile legale“, declara Elena Bulgarea, purtator de cuvint al Poliţiei Neamţ, citată de BZI.

Bărbatul a fost sancţionat cu o amendă de 10.000 de lei, i s-au confiscat cei 9,84 mc cherestea răşinoase, dar s-a luat şi decizia de indisponibilizare a autoutilitarei cu care transporta lemnul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`