Pensionările în masă – metoda PSD – ALDE de BLOCARE a Justiției. Magistrații, tentați cu pensii uriașe să iasă din sistem. Cât câștigă judecătorii Curții Supreme și ce pensii pot avea (FOTO)

Pensionările în masă - metoda PSD - ALDE de BLOCARE a Justiției. Magistrații, tentați cu pensii uriașe să iasă din sistem. Cât câștigă judecătorii Curții Supreme și ce pensii pot avea (FOTO)

Curtea Constituțională a respins marți sesizarea depusă de Klaus Iohannis privind noua formă a Statutului magistraților, așa că președintele este nevoit să promulge legea.

Una dintre cele mai periculoase prevederi din noua lege se referă la posibilitatea magistraților de a se pensiona anticipat, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, dacă au cel puțin 20 de ani vechime, față de 25 minimum cât este prevăzut acum.

Numeroase voci din spațiul public, inclusiv magistrați, acuză că PSD și ALDE au introdus această prevedere în lege pentru a se ajunge la pensionări în masă în sistemul judiciar și, implicit, la blocarea Justiției. Și asta pentru că numeroși magistrați cu vechime vor fi acum tentați să iasă la pensie. Sistemul judiciar de mai bine de un an și jumătate este sub atacul politicienilor puterii, iar pensia de care ar putea beneficia e mai mare decât salariul…

Pe baza salariilor care le-au crescut în ultima vreme, magistrații pot ajunge la cele mai mari pensii de angajați la stat din România, unii la 22.000 de lei pe lună, scrie libertatea.ro.Dintre cei 122 de judecători ai Înaltei Curți, 88 au peste 20 de ani vechime, așadar se pot pensiona imediat, cu pensie de 80% din salariu, din care se mai scade 10% impozit.

Libertatea a prezentat salariile judecătorilor ÎCCJ din 2018. Ele includ și sporurile.

Așadar, veniturile brute ajung în cazul înalților magistrați ai ÎCCJ la 31.871 de lei, în cazul celor doi videpreședinți Iulian Dragomir și Elena Bogasiu. Venitul brut al președintei ÎCCJ Cristina Tarcea este mai mic decât al celor doi vicepreședinți. Diferența o fac titlurile de doctor, care le aduc în plus 950 de lei pe lună.
La venitul brut de 31.871 de lei, dacă unul dintre cei doi vicepreședinți dorește să se pensioneze, pensia netă ar fi de aproximativ 21.000 lei, din care s-ar scădea câte 1% dacă are sub 25 de ani vechime.

Cel mai mic venit brut din ÎCCJ pentru judecătorii cu cel puțin 20 de ani vechime este 27.321 de lei! Iar pensia ar ajunge la 19.000.

Salariile judecătorilor Curții Supreme

ICCJ by on Scribd

”Problema este că pensia este mai mare decât salariul nostruși probabil mulți vor fi tentați să plece. Or noi avem deja 1.000 de oameni lipsă în sistem, din 9.000 pe schemă. Noi ceilalți vom munci și pentru cei o mie lipsă.

Se pensionează cei în vârstă, care sunt la instanțele mari. Cei noi nu vor putea intra, doi ani sunt blocați, iar cei de la mijloc nu pot urca pentru că nu pot promova pentru că s-au mărit tranșele de vechime pentru promovare. Ceea ce înseamnă un blocaj în toată țara. Undeva într-un an de zile, toată justiția va fi paralizată.

Astfel încât, dosarele mai grele care sunt la curți de apel și tribunale nu vor avea cine să le judece. Iar cei care rămân în sistem, eu să spunem că mai rămân în sistem, vom avea o încărcătură dublă sau chiar triplă.

În același timp, vom fi controlați de inspecție, inclusiv pe perioada de motivare a dosarelor, să le scoatem la 30 de zile. La inspecție ați văzut ce probleme sunt. Procurorii nu mai au posibilitatea să apeleze la serviciul de informații pentru interceptări, astfel încât, încetul cu încetul, ceea ce numim azi dosare mari, importante, vor dispărea.

Deci se liniștesc apele în justiție, în câțiva ani justiția va deveni o anexă, o putere uitată în stat”, a declarat judecătorul Cristi Danileț, pentru HotNews.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`