Comisarul-șef Adrian Buga, inspectorul-șef de la Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, a primit o amendă judiciară de 5.000 de leide la un subaltern. Cel care l-a amendat este inspectorul principal Alexandru Cătălin Duțuc, din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Suceava, informează monitorulsv.ro.
Duţuc, în calitate de organ de urmărire penală, care instrumentează dosare, nu a putut trimite o serie de citaţii într-un dosar, în lipsa unui contract cu Poşta. Acesta a solicitat în scris conducerii IPJ Suceava rezolvareaproblemei, după care, nemulţumit de lipsa de reacţie, a dat amenda de 5.000 de lei.
Sancţiunea i-a fost aplicată lui Buga, în calitate de împuternicit la comanda poliţiei judeţene. Nemulțumit, acesta s-a adresat instanței, susținând că amenda nu a fost aplicată cu respectarea normelor legale.
Judecătoria Suceava a admis cererea şi a anulat amenda judiciară pe motive de netemeinicie, decizia fiind definitivă. Aşadar, amenda nu a fost aplicată cu o bază legală clară, au stabilit judecătorii, potrivit monitorulsv.ro.