Dragnea, despre punerea sub acuzare a şefilor Jandarmeriei: Are ca obiectiv timorarea forţelor de ordine

Dragnea, despre punerea sub acuzare a şefilor Jandarmeriei: Are ca obiectiv timorarea forţelor de ordine

Liviu Dragnea acuză Parchetul General că urmărește să timoreze forțele de ordine prin punerea sub acuzare a șefilor Jandarmeriei, în dosarul deschis după violențele din 10 august. În opinia șefului PSD, jandarmii au acționat legal în timpul protestului Diasporei.

„Convingerea mea este că jandarmii au acţionat legal. După părerea mea, această acţiune a Parchetului General are ca obiectiv timorarea forţelor de ordine din România. Ăsta este punctul meu de vedere. N-am văzut o grabă în a-i ancheta pe cei care au distrus, care au fost violenţi, pe cei care au lovit. Asta n-am văzut-o”, a declarat Dragnea.

Parchetul General a dispus, vineri, punerea sub urmărire penală a conducerii Jandarmeriei Române, inspectorul general Ionuţ Sindilie şi adjunctul Sebastian Cucoş, cât şi maiorul Laurenţiu Cazan, cel care a coordonat intervenţia jandarmilor de la protestul din 10 august. Tot sub acuzaţie a fost pus şi secretarul de stat din Ministerul de Interne, Mihai Chirica. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
01:05 - Partida România – Kosovo din Liga Naţiunilor, întreruptă în minutul 90+5 după ce jucătorii kosovari au ieșit de pe teren. Ei n-au mai vrut să revină și, cel mai probabil, tricolorii vor câștiga cu 3-0 „la masa verde”
00:13 - Rareș Bogdan, despre documentul publicat de Guvern: „Marcel Ciolacu minte, și-l dorește cu disperare pe Simion în turul 2 și încearcă să-i ducă de nas pe alegători”. Argumentele liderului liberal
23:57 - Cancelarul Karl Nehammer, despre decizia Gazprom de a nu mai livra gaze naturale Austriei: „Nu ne vom lăsa şantajaţi şi nu vom fi puşi în genunchi”
23:44 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt îndreptați împotriva mea. În ultimele zile au început să-mi vorbească foarte urât. DGASPC nu face destul pentru a mă ajuta / Înmormântarea lui Prigoană, de rit satanist (VIDEO)
23:09 - Angajata unui spital din Capitală, acuzată că ar fi furat produse medicale. Bunurile erau apoi vândute de soțul ei în cabinete stomatologice
22:55 - Cătălin Manea: „Eu îl știu pe George Simion din Parlament și nu știu să fi avut vreun proiect, vreo realizare” / „Premierul Ciolacu nu a mințit în privința sa” (VIDEO)
22:24 - Accident între un autocar și o mașină, în județul Neamț. Șoferul, scos din autoturism de către martori
22:18 - Cristina Prună, despre Lasconi: Cred că românii au nevoie și au dreptul să aibă un președinte fără legături cu vechiul sistem, cu toate aceste privilegii perpetuate de-a lungul anilor (VIDEO)
22:05 - Goana pentru alimentele care vor fi pe masa de Crăciun a început. Ce produs cumpără românii încă de pe acum, de frica scumpirilor
22:02 - Ionel Bogdan (PNL), după documentul publicat de către Guvernul României primit de la autoritățile ucrainene: „În acest moment, PSD are o retorică foarte apărătoare la adresa lui George Simion” (VIDEO)