Compania Ford lansează, joi, în România, noul model B-MAX. Modelul fabricat la Craiova va putea fi comandat de clienţii autohtoni începând cu 23 martie, iar livrările urmând să demareze la sfârşitul lunii iulie – începutul lunii august, potrivit Agerpres.
Bazat pe platforma globală B-car de la Ford – comună cu noul Fiesta -, B-MAX prezintă viziunea companiei asupra unui vehicul ‘multi-activity’ compact premium, care combină un spaţiu extraordinar şi versatilitatea cu un exterior inteligent şi stilat.
Motorul funcționează atât pe benzină şi cât și pe motorină și câştigă la economia de combustibil şi emisiile de CO2, motorul EcoBoost de 120CP pe benzină de 1 litru de la Ford realizând un consum de combustibil cu 15% mai mic decât cel mai apropiat competitor.
Prețul de pornire al noului model va fi de 13.400 cu TVA. La lansare B-Max vine cu un pachet gratuit, ce incude aer condiționat și radio CD (în valoare de 1.000 de euro).
Producţia noului model B-MAX în România va începe în iunie, cu aproape doi ani întârziere faţă de termenul iniţial, iar compania estimează că va produce în acest an 60.000 de maşini.