În prezent, în România pesta porcină africană evoluează în 13 județe. Mai exact, sunt 927 focare în 227 de localități, fiind uciși, până în prezent, 311.869 de porci din exploatații comerciale și gospodării ale populației.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a declarat că, până la această dată, au fost stinse 5 focare în județul Satu Mare și nu a mai fost înregistrat vreun focar în acest județ, din data de 31.08.2018.
Totodată, în județul Bihor nu au mai fost înregistrate noi focare din data de 08.08.2018.
Situația evoluției focarelor de pestă porcină africană, potrivit agroinfo.ro:
Judeţul Satu-Mare – 7 focare în gospodăriile populaţiei şi 10 cazuri la mistreţi;
Judeţul Bihor – 28 de focare în gospodăriile populaţiei şi 1 un caz la mistreţ;
Judeţul Sălaj – 4 cazuri la mistreţi;
Judeţul Tulcea – 557 de focare (dintre care 5 focare la exploatații comerciale și 1 focar la o exploatație de tip A) şi 34 de cazuri la mistreţi;
Judeţul Brăila – 73 de focare (dintre care 7 focare la exploatații comerciale);
Judeţul Constanţa – 72 de focare în gospodăriile populaţiei şi 2 cazuri la mistreţi;
Judeţul Ialomiţa – 115 de focare în gospodăriile populaţiei şi 3 cazuri la mistreţi;
Judeţul Galaţi – 11 focare în gospodăriile populaţiei şi 1 caz la mistreţ;
Judeţul Ilfov – 9 focare în gospodăriile populaţiei;
Judeţul Călăraşi – 50 de focare (dintre care 1 focar la o exploatație comercială) şi 6 cazuri la mistreţ;
Județul Buzău – 3 focare în gospodăriile populaţiei;
Județul Giurgiu – 1 focar în gospodăria populaţiei și 1 caz la mistreț;
Județul Dâmbovița – 1 focar în gospodăria populației.