PSD vrea ca referendumul privind familia tradițională să fie organizat timp de două zile. Astfel, ar exista mai multe șanse să fie atins pragul necesar de prezenţă pentru validarea acestuia,potrivit unor surse politice, citate de G4Media.ro.
În acest sens, Guvernul ar urma să adopte, marți o ordonanță de urgență. De asemenea, sursele citate pecizează că în paralel cu consultarea populară pe tema familiei, ar urma să fie organizat un referendum pentru schimbarea denumirii judeţului Olt în Romanaţi.
Însă pentru ca acest lucru să fie posibil, este nevoie ca legea referendumului să fie modificată, în condițiile în care aceasta prevede că votul trebuie să aibă loc într-o zi de duminică.
“Cetăţenii sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută în Constituţie, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţa publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia şi data referendumului”, se arată în prezent în textul legii referendumui.
Ulterior, Executivul trebuie să adopte o hotărâre cu privire la zilele în care va avea loc scrutinul.
Datele Autorității Electorale Permanente arată că 31 august 2018 erau 18.917.495 cetăţeni români cu drept de vot. Astfel, este nevoie de prezența la urne a 30% din numărul total de alegători, adică 5.675.249 pentru validarea scrutinului. De asemenea, referendumul se consideră a fi valid doar dacă cel puţin 25% dintre voturile sunt valide.