Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost apostrofat, în noaptea de joi spre vineri, de un călător, pe Aeroportul Otopeni.
În momentul în care l-a văzut pe liderul ALDE, protestatarul s-a apropiat de acesta și i-a transmis un mesaj scurt: „Să-ți fie rușine”.
Replica lui Tăriceanu nu a întârziat să apară: „Vezi-ți de treaba ta”.
Întregul moment a fost povestit pe Facebook de bărbatul care i-a cerut socoteală șefului Senatului.
„M-am întâlnit cu Tăriceanu la aeroport la 3.45, dimineața la sosiri. M-am dus, am dat bună dimineața și i-am spus să îi fie rușine. A raspuns „Vezi-ți de treaba ta”. Apoi cel din stânga a repetat îndemnul. Le-am răspuns că atâta timp cât sunt oameni politici iar acțiunile lor îmi afectează viața, ca cetățean am tot dreptul să le transmit punctul meu de vedere. Am rămas la doi metri de ei cu satisfacția că le-am stricat buna dispoziție pentru câteva minute. P.S. E trist că din câți oameni erau acolo am fost singurul care s-a dus la ei”, a scris acesta Facebook.
Un protestatar a răbufnit atunci când l-a întâlnit pe aeroport pe Călin Popescu Tăriceanu: ”Să-ți fie rușine”. Cum a răspuns șeful ALDE