Scandal de proporții în Spania: Premierul Pedro Sanchez este acuzat de plagiat 

Scandal de proporții în Spania: Premierul Pedro Sanchez este acuzat de plagiat 

Premierul spaniol Pedro Sanchez este vizat de acuzații de plagiat cu privire la teza sa de doctorat, informează AFP, potrivit Agerpres.

Sanchez a negat acuzațiile, precizând că va face demersuri în justiție pentru a-și apăra onoarea.

”Informaţiile apărute în unele media care susţin existenţa plagiatului în redactarea tezei mele de doctorat sunt absolut FALSE. (…) Voi întreprinde acţiuni în justiţie pentru a-mi apăra onoarea şi demnitatea, dacă ceea ce a fost publicat nu este rectificat”, a transmis șeful guvernului spaniol.

Mai multe publicații iberice scriu despre posibilul plagiat din teza lui Sanchez, jurnaliștii de la cotidianul de dreapta ABC precizând că acesta a copiat informații de la diverși economiști și din rapoarte guvernamentale, în lucrarea sa, cu titlul ‘Inovaţiile diplomaţiei economice spaniole: analiza sectorului public (2000-2012)’.

Acuzațiile la adresa lui premierului socialist vin la două zile după ce ministrul Sănătății, Carmen Monton, a demisionat după ce a fost acuzată de plagiat în lucrarea de doctorat.

De altfel, Spania se află în plin scandal ‘mastergate’, în care a fost implicat liderul opoziției de dreapta, Pablo Casado. Acesta a recunoscut că a obţinut un master în dreptul regiunilor, fără a participa la cursuri şi fără să prezinte o diplomă de absolvire.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`