Draga Olteanu Matei a ajuns de nerecunoscut, a slăbit enorm. Marea actriță s-a retras, de câțiva ani, din spațiul public și a plecat din București, orașul în care s-a născut, alegând să trăiască la Piatra Neamț.
În vârstă de 85 de ani și vizibil slăbită, doamna teatrului și filmului românesc a vorbit în cadrul unui interviu despre rolurile importante pe care le-a avut, dar și despre viitorul teatrului românesc.
„L-am cunoscut pe Amza Pellea în facultate și am rămas prieteni de atunci. În Nea Mărin Miliardar puteau să aleagă altă actriță, dar el m-a ales pe mine. Mi-a placut mult rolul. Filmările au fost făcute la mare. Știu că mi-au dat un contract derizoriu. Știu că am tăiat suma aia de acolo și am scris că joc și pe un gologan. Până la urmă, Sergiu Nicolaescu mi-a dat alți bani. Probabil el s-a gândit că rolul ăsta e doar o figurație și n-a apreciat la calitatea rolului, ci la scena redusă prin care trebuia să trec”, a povestit marea actriță pentru emisiunea Teo Show.
Referindu-se la viitorul teatrului și filmului românesc, Draga Olteanu Matei subliniat că actorii tineri ar trebui să fie mai mult băgați în seamă.
„Eu am acceptat să dau interviul ăsta pentru Teo. Dacă era altcineva, refuzam. Făceam asta pentru că cei tineri trebuie băgați acum în seamă, ca să știți, că din spate vine o generație extraordinară de artiști”, a mai spus Draga Olteanu Matei.