Politică
Fostul ministru de Justiţie şi de Externe Cristian Diaconescu revine în Partidul Mişcarea Populară (PMP).
Anunţul a fost făcut de deputatul Cătălin Cristache, vicepreşedinte al PMP, care a precizat că fostul ministru va candida pe lista PMP la alegerile europarlamentare de anul viitor.
„Cristi Diaconescu este una dintre cele mai viguroase și inteligente figuri ale politicii românești. România are nevoie de oameni deștepți, care să înțeleagă rigorile statului de drept și să știe diplomație. Mă bucur să anunț revenirea lui alături de PMP și candidatura la europarlamentarele de anul viitor”, a scris Cătălin Cristache, pe pagina sa de Facebook.