Un protestatar al Mișcării Rezist susține că a fost bruscat de o angajată a Ambasadei României în Spania. El afirmă că femeia i-a și spart telefonul.
Tânărul a fost prezent la Madrid în contextulvizitei de joi a premierului Viorica Dăncilă, care s-a întâlnit cu omologul său spaniol, Pedro Sanchez.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Ambasadoarea României în Spania a transmit un mesaj pe Facebook în care și-a exprimat regretul pentru cele întâmplate. Gabriela Dancău a precizat că se va asigura personal că astfel de incidente nu se vor mai repeta.
„Dragii mei,
Regret profund incidentul de ieri în care a fost implicat un membru al echipei Ambasadei României la Madrid! Conduita colegei noastre este regretabilă și nu reflectă abordarea și obiectivul principal al Ambasadei României la Madrid – promovarea și protejarea intereselor cetățenilor români în Spania.
Am dispus imediat verificarea circumstanțelor și mă voi asigura, personal, că astfel de incidente nu se vor mai repeta.
Vă asigur din nou de toată disponibilitatea și deschiderea mea și a echipei pe care o coordonez pentru un dialog constant și transparent cu cetățenii români din Spania și mizez în continuare pe cooperarea cu dumneavoastră pentru realizarea obiectivelor de politică externă.
Vă mulțumesc pentru înțelegere și sprijin!
Cu prețuire”, a transmis ambasadoareaRomâniei în Spania.