Apar noi dezvăluiri în scandalul provocat de consilierul premierului Dăncilă, Darius Vâlcov, prin publicarea fişei medicale a protestatarului #rezist Sandu Matei.
Potrivit jurnaliştilor de la vice.ro, Vasile Barbu, președintele Asociației pentru Protecția Pacienților, susține că, în urmă cu trei săptămâni, a fost sunat de Darius Vâlcov.
Barbu spune că Vâlcov dorea, probabil, să obţină date confidențiale despre un pacient şi că a fost împroșcat cu reproșuri de consilierul premierului, asta până ce acesta s-a prins că Asociația Națională pentru Protecția Pacienților nu este o instituție de stat.
„M-a sunat dintr-o eroare. Inițial, am crezut că mă caută pentru anumite probleme ale sistemului medical. Mă întreabă când îi trimit situația pe care o așteaptă de șase luni de la mine și oare nu vreau să apeleze el personal la cei de la #rezist. Am fost derutat. El a crezut că sună la o instituție pentru a obține probabil date confidențiale despre un pacient. Doar că nu sunt instituție”, a declarat Vasile Barbu.
Darius Vâlcov a publicat duminică, pe pagina sa de Facebook, fişa medicală a unuia dintre cei mai cunoscuţi protestatari, Sandu Matei, numindu-l pe acesta „sandilău”, fişă din care ar rezulta că acesta ar avea probleme psihice.
Ulterior, postarea lui Vâlcov a fost ştearsă, dar Sandu Matei a anunțat că l-a dat în judecată pe consilierul premierului, solicitându-i acestuia daune de 1 milion de euro.