Un crescător de porci din municipiul Călăraşi a luat o decizie halucinantă, după ce o scroafă şi doi porci, suspectaţi că ar avea pestă porcină africană, i-au murit.
El a făcut cadou oamenilor din Călăraşi nu mai puţin de 70 de porci, de frică să nu îi fie ucise animalele de autorităţi.
Crescătorul a raportat la DSV că i-a murit o scroafă, cu suspiciune de pestă porcină, iar autorităţile l-au chemat cu animalul la analize. Omul a urcat scroafa de 300 de kg în maşină şi s-a dus cu ea prin oraş la analize. Ulterior i-au mai murit doi porci, pe care i-a aruncat pe câmp, parţial arşi, relatează observator.tv.
În consecinţă, proprietarul, temându-se să nu îi fie ucise toate animalele şi să nu fie despăgubit, le-a oferit gratis locuitorilor din oraş cei 70 de porci pe care îi mai avea.
„Să faci carnea cadou… Mai bine le dădea o bombă cu ceas. Cum adică, cadou comunităţii? Celula de criză trebuie să intervină imediat, poliţia şi armata să împiedice transportul de carne şi porci, toţi porcii bolnavi să fie omorâţi”, a comentat cazul Sorin Minea, preşedintele Romalimenta.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
(Sursa video: Călăraşi News / Youtube)