Articol New York Times: „Mulţi oficiali din administraţia Trump muncesc să dejoace cele mai rele planuri ale președintelui. Ştiu asta. Sunt unul dintre ei”

Articol New York Times: Mulţi oficiali din administraţia Trump muncesc să dejoace cele mai rele planuri ale președintelui. Ştiu asta. Sunt unul dintre ei

New York Times a publicat un articol de opinie scris de un “oficial american de rang înalt”, a cărui identitate nu este dezvăluită.

Sub titlul “Fac parte din rezistenţa din interiorul administraţiei Trump”, autorul susține că la Casa Albă există oameni care încearcă să obstrucţioneze o parte din intenţiile președintelui american.

”Dilema – pe care Trump nu a prins-o în totalitate – este că mulţi oficiali din propria-i administraţie muncesc din interior să dejoace părţi din agenda lui şi cele mai rele tendinţe ale lui. Ştiu asta. Sunt unul dintre ei”, a scris oficialul.

În replică, Donald Trump a scris pe Twitter că textul este ”o rușine” și că persoana care a scris e ”fără curaj”.

”Dacă persoana aninomă fără curaj există cu adevărat, Times trebuie, din motive de securitate naţională, să îl predea Guvernului imediat”, a scris președintele SUA.

De altfel, în cartea “Fear: Trump in the White House”, ce urmează să apară săptămâna viitoare, Bob Woodward susține căunii consilieri apropiaţi ai lui Trump au luat măsuri ieşite din comun, încercând să oprească “impulsuri periculoase” ale preşedintelui şi mergând până la ascunderea unor documente, pentru ca acesta să nu le semneze. Woodward a devenit celebru după investigaţia jurnalistică în urma căreia s-a declanşat scandalul Watergate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`