Procurorii DNA au pus sechestru pe averea lui Marius Petcu

Procurorii DNA au pus sechestru pe averea lui Marius Petcu
Foto: B1 TV

Procurorii au pus sechestru pe averea fostului lider sindical CNSLR-Frăția, Marius Petcu. Potrivit DNA este vorba despre suma de 400.000 de euro, sumă în care este inclusă și valoarea a două imobile deținute de Marius Petcu.

Înalta Curte de Casație și Justiție a României  a decis ca Marius Petcu să stea în arest 29 de zile. Avocații pregătesc căi de atac pentru a-l pune în libertate.

„Sunt dezamăgit, dar voi continua să sper și să mă lupt pentru dreptatea mea. Am făcut atâta bine în ăștia 20 de ani încât chiar nu credeam că reprezint un pericol social”, a declarat Marius Petcu.

Magistrații Curții Supreme au admis argumentul procurorului anti corupție care a declarat că fostul lider de sindicat pregătea săvârșirea unor noi infracțiuni. Această decizie s-a făcut pe baza unor înregistrări telefonice din 24 martie, dintre Petcu și Petre Scrieciu. Se pare că acesta i-a promis lui Petcu să-i atribuie o nouă lucrare pentru care va primi același procent.

Mai mult, procurorii au susținut că Marius Petcu și-ar fi însușit contribuțiile membrilor de sindicat. În 24 martie, liderul CNSLR-Frăția a fost prins în flagrant în timp ce primea 40.000 de euro, o parte din banii ceruți omului de afaceri Scrieciu pentru ca firma acestuia să efectueze lucrările la un centru pentru sindicate din Snagov.

Marius Petcu este unul dintre cei mai bogați lideri sindicali care are în prorietate terenuri în București, Iflov și Teleorman, dar și  mai multe imobile și depoturi bancare.

Sechestru pe averea lui Marius Petcu

Urmăriți B1TV.ro și pe
`