Primarul Mihai Chirica, dat afară din PSD, mesaj pentru Gabriela Firea: Orice cedare din partea ei este egală cu moartea politică 

Primarul Mihai Chirica, dat afară din PSD, mesaj pentru Gabriela Firea: Orice cedare din partea ei este egală cu moartea politică 

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, intervine în conflictul dintre primarul Capitalei Gabriela Firea și liderul PSD Liviu Dragnea.

Edilul din Iași, dat afară din PSD, susține că nu mai există cale de întoarcere după schimbul de replici pe care cei doi l-au avut în ultimele zile.

„Din punctul meu de vedere, doamna primar este disidentă în momentul de faţă. După schimbul de replici din ultimele zile, nu mai există cale de întoarcere. Orice cedare din partea ei este egală cu moartea politică şi, desigur, dispariţia în totalitate din eşicherul unor posibile candidaturi, indiferent că vorbim de Primăria Capitalei sau de alte funcţii”, a declarat Chirica pentru Agerpres.

Mihai Chirica a mai spus că, în opinia sa, primarul Capitalei a procedat corect în privința criticilor pe care i le aduce lui Dragnea.

„Asta e părerea mea. Nu sunt într-o competiţie de disidenţă cu doamna primar Gabriela Firea. Eu mi-am exprimat puţin mai precoce un astfel de punct de vedere care, din fericire sau nefericire, se confirmă de fiecare dată. (…) Cum am spus şi acum doi ani de zile, Dragnea nu va demisiona niciodată pentru că este ca şi cum şi-ar pune ştreangul de gât, ar scrie un bilet de adio şi s-ar arunca de pe scaun. Reiterez, nu va face lucrul acesta pentru că domnul Dragnea, fără camarila PSD, e ca o roată fără spiţă ce nu se poate învârti în jurul niciunui ax. Şi nu va face acest lucru sub nicio formă. Dimpotrivă. Se va întări lupta în interiorul PSD faţă de domnul Dragnea, în încercarea de a-l îndepărta. Demisia domnului Dragnea nu face decât să îi dea o alură de competenţă politică, ceea ce nu e cazul dumnealui. Şi nu se va întâmpla pentru că nu va face decât să confirme toate lucrurile rele despre care vorbeşte toată lumea în momentul de faţă, legat de actul de guvernare şi gestiunea PSD în România de astăzi. (…)

Nu va pleca domnul Dragnea, nici pentru el şi nici pentru binele lui, ci va continua să îşi reclădească structura de conducere care să îi poată fi favorabilă. Nu mai crede nimeni în momentul de faţă că un vot într-o structură de conducere a PSD este un vot corect. Toată lumea se aşteaptă să fie măsluite aceste lucruri încât conduita dumnealui să fie în continuare o conduită previzibilă”, a mai spus Mihai Chirica.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:45 - Sondaj CIRA la comanda Newsweek: Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în turul 2 la alegerile prezidențiale / Scorul partidelor la alegerile parlamentare
17:28 - Cătălin Drulă: Jucăm fără voia noastră într-o piesă scrisă în laboratoarele puterii. Singura șansă să stricăm un scenariu deja făcut, adică Ciolacu – Președinte, cu Simion în turul 2, este votul pentru Elena Lasconi (VIDEO)
17:18 - Adriana Bahmuțeanu a răbufnit după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Mi se pare un scenariu de filme horror”
17:07 - Inaugurarea Drumului Expres din Cluj, amânată. Printre provocările apărute se numără și relocarea unui deal
16:58 - Arbitru investigat de UEFA după ce ar fi prizat cocaină la EURO 2024
16:48 - Ovidiu Cîmpean (PNL): Faptul că Ciolacu îl apără pe Simion pe o discuție atât de importantă confirmă încă o dată că binomul PSD-AUR există, funcționează în subteran (VIDEO)
16:39 - Radu Mihaiu: Marcel Ciolacu ar trebui să ne lămurească dacă informațiile despre George Simion sunt la fel de relevante ca cele despre Diana Șoșoacă și ar fi putut duce la invalidarea candidaturii (VIDEO)
16:23 - Marcel Boloș: “Am decis prelungirea termenului pentru aplicarea amnistiei fiscale până la data de 20 decembrie 2024”. Ministrul a anunțat cum vor fi răsplătiți contribuabilii care și-au achitat la timp taxele și impozitele
16:23 - Un adolescent de 14 ani a condus 70 de kilometri, cu fratele lui în vârstă de 10 ani, în dreapta. Cei doi voiau să viziteze o rudă
16:18 - Alexandru Rafila, despre cazul adolescentului mort de peritonită: Ca om, eu, dacă aș fi fost în locul acelui chirurg, l-aș fi operat. Nu poți să aștepți un transfer dacă situația pacientului este foarte gravă (VIDEO)