Trei tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani, din localitatea băcăuană Plopana, au fost arestaţi preventiv, luni, sub acuzaţiile de viol şi violare de domiciliu, fiind acuzaţi că au bătut şi abuzat sexual o femeie de 53 de ani.
Potrivit cercetărilor poliţiştilor băcăuani, cei trei tineri au profitat de faptul că femeia locuia singură şi au intrat peste ea în casă în plină noapte cu scopul de a întreţine relaţii sexuale, transmite Mediafax.
Odată intraţi în casă, tinerii au început să o lovească pe femeie, după care au imobilizat-o şi violat-o pe rând, iar apoi au fugit, susţin anchetatorii.
Reţinuţi iniţial pentru 24 de ore, cei trei tineri au fost prezentaţi de procurorul de caz în faţa instanţei, cu propunerea de arestare preventivă.
În urma probelor administrate de către anchetatori, inclusiv certificatul medico-legal din care rezulta că femeia de 53 de ani a fost victima unei agresiuni sexuale, magistraţii Judecătoriei Bacău au emis pe numele celor trei tineri din Plopana mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile sub acuzaţiile de viol şi violare de domiciliu.