Sebastian Ghiță umblă în libertate în Serbia, dar în România rămâne cu mandat de arestare pe numele său.
Luni, Curtea de Apel Ploieşti a respins definitiv luni cererea sa de revocare a măsurii arestării preventive, informează Agerpres.
Pe 28 august, Tribunalul Prahova respingea, în primă instanţă, ca neîntemeiată, solicitarea lui Sebastian Ghiţă, decizie contestată ulterior de fostul deputat.
Sebastian Ghiţă a solicitat revocarea măsurii arestului preventiv luată faţă de el, pe motiv că probele din dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie ar fi fost fabricate.
Magistrații Tribunalului Prahova au emis, în 2017, un mandat de arestare preventivă, în dosarul în care Sebastian Ghiță este acuzat de trafic de influență, spălare de bani și constituire grup infracțional organizat.
Potrivit DNA, Sebastian Ghiță a intervenit la mai multe autorități ale statului pentru ca firmele respective să încheie contracte în valoare de zeci de milioane de euro, în special din domeniul IT.